Boxerul britanic Tyson Fury, campionul mondial la categoria grea, versiunea WBC, a ales un sparring partner neobişnuit pentru pregătirea unei potenţiale lupte cu ucraineanul Olkesandr Usik, după ce fostul atacant al echipei de fotbal Manchester United şi al selecţionatei Angliei, Wayne Rooney, a acceptat să îl ajute în antrenamentele pentru următorul său meci, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Rooney, golgheterul all-time al grupării de pe Old Trafford, pregăteşte în prezent echipa DC United din Major League Soccer (MLS) şi este un mare admirator al compatriotului său Tyson Fury.
"Am vorbit noaptea trecută cu Wayne şi este dispus să facă asta", a declarat Fury pentru un post de televiziune din ţara sa. "Dar el este dreptaci, deci trebuie să schimbe pentru a fi stângaci. Aşa că îl voi aduce pe Wayne în pregătirile pentru Usik", a adăugat el.
Întrebat dacă glumeşte, Fury a răspuns: "Nu, foarte, foarte serios. A fost de acord, aşa că va veni în cantonament pentru patru săptămâni să mă ajute".
Boxerul a adăugat că este un mare fan al lui Rooney, care l-a lăudat pe Fury la începutul acestei luni, după ce campionul l-a învins pe Derek Chisora, păstrându-şi centura WBC.
"Cred că el este cel mai bun pe care l-am văzut de mult timp şi nu cred că îl va învinge cineva. Cred că este o legendă absolută pentru ceea ce a făcut pentru box", a spus Rooney.
Fury a răspuns săptămâna aceasta, precizând că a crescut privindu-l pe Rooney evoluând ca tânăr jucător pentru Anglia şi United, şi a adăugat că atacantul este un mare fan al boxului şi provine dintr-o familie de boxeri.
"Aşa că, să sperăm că vom putea avea un mic sparring în viitor, cândva", a adăugat Fury. "Am nevoie de cineva mai mic, ca să mă pregătesc pentru Usik. Wayne, dacă auzi, pune mâna pe telefon".
Tyson Fury urmează să îl înfrunte pe Oleksandr Usik la începutul anului viitor, după ce ucraineanul şi-a păstrat titlurile de campion mondial la categoria grea, versiunile WBA, WBO, IBF şi IBO, în urma unei victorii la puncte în faţa britanicului Anthony Joshua, în luna august.
Wayne Rooney, sparring partner-ul lui Tyson Fury în pregătirea meciului cu Oleksandr Usik
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

56
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
56

16
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
16

42
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
42

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

29
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
29

24
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
24

21
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
21

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

49
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
49

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

62
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
62

74
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
74
















Comentează