Statele Unite ale Americii (SUA) au făcut apel la aliatul lor Turcia ''să dea dovadă de reţinere'' în Siria, unde au intrat duminică militari turci, relatează AFP şi Reuters preluate de agerpres.
''Facem apel la Turcia să dea dovadă de reţinere, să se asigure că operaţiunile sale militare sunt pe o rază de acţiune şi de o durată limitate şi să evite în mod riguros orice victimă civilă'', a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert.
În comunicat se precizează că secretarul de stat american, Rex Tillerson, a discutat la telefon sâmbătă cu omologii săi din Turcia şi Rusia, exprimându-şi preocuparea în legătură cu situaţia creată ca urmare a operaţiunii Ankarei în nordul Siriei.
Duminică, în nordul Siriei au intrat militari turci, în cea de-a doua zi a unei ofensive lansate de către Ankara împotriva miliţiei kurde siriene YPG (Unităţile de apărare a poporului).
Ofensiva turcă, denumită ''Ramura de măslin'', riscă să tensioneze şi mai mult relaţiile dintre Ankara şi Washington: SUA susţin de fapt o coaliţie arabo-kurdă, din care fac parte YPG, pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI).
Washingtonul face apel la Turcia 'să dea dovadă de reţinere' în Siria
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
5

216
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
216

141
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
141

350
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
350

361
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
361

2.502
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.502

1.362
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.362

1.510
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.510

2.592
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.592

631
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
631

1.349
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.349

1.436
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.436

1.554
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.554
















Comentează