Statele Unite intenţionează să sancţioneze parlamentarii venezueleni pe care îi acuză că au acceptat sume de bani pentru a vota împotriva opozantului Juan Guaido la preşedinţia Adunării Naţionale, a declarat miercuri un responsabil american, citat de AFP potrivit Agerpres
Juan Guaido, recunoscut de un an ca preşedinte interimar al Venezuelei de Statele Unite şi alte peste 50 de ţări, a fost reales duminică în fruntea parlamentului de o sută de deputaţi ai opoziţiei. Puterea a reuşit însă să divizeze tabăra sa: un alt ales al opoziţiei, Luis Parra, a revendicat şi el preşedinţia Adunării în urma unui vot prin ridicare de mână cu sprijinul deputaţilor fideli lui Nicolas Maduro.
"Sunt indivizi care au fost corupţi şi care s-au făcut observaţi pentru prima dată în ultimele zile", le-a explicat jurnaliştilor la Washington acest înalt responsabil american.
El a subliniat că vorbeşte despre "persoane care primesc bani din partea persoanelor care fac deja obiectul sancţiunilor Statelor Unite".
"Nu sancţionăm oamenii în funcţie de votul lor", a ţinut el să adauge, promiţând în acelaşi timp să fie pedepsiţi cei care "contribuie la comportamentul antidemocratic al regimului, îl încurajează sau profită de pe urma acestuia".
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a impus deja sancţiuni drastice Venezuelei şi liderilor săi pentru a încerca să îl alunge de la putere pe preşedintele socialist Nicolas Maduro, până în prezent fără vreun rezultat.
Washingtonul ameninţă să îi sancţioneze pe deputaţii corupţi de Maduro
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Șeful departamentului de energie atomică din Iran afirmă că nicio țară nu poate priva Teheranul de drepturile de îmbogățire a industriei atomice
16

18
Preşedintele Siriei a emis un decret de amnistie şi reduceri de pedepse
18

1.565
Orientul Mijlociu, în pragul războiului - Concentrare uriașă de trupe. Nu s-a mai întâmplat de la războiul din Irak
1.565

4.602
Zelenski: „Nu am nevoie de căcaturi istorice ca să pun capăt acestui război. Rusia pierde acum 30.000-35.000 de soldați pe lună"
4.602

2.561
VIDEO Atac masiv asupra Rusiei în pline negocieri de pace - A fost vizată infrastructura energetică
2.561

67
Proiectul avionului de luptă european, în impas - Germania ia în considere achiziţia suplimentară de F-35
67

93
Fostul preşedinte sud-coreean a fost condamnat la închisoarea pe viaţă
93

3.296
Alertă majoră de securitate: autoritățile din Moldova și Ucraina anchetează pregătirea unor asasinate în rândul oficialilor
3.296

43
Administraţia Trump extinde prerogativele ICE de a reţine refugiaţi
43

5.679
Scandal de proporții în Ucraina! Zaluzhnyi îl atacă pe Zelenski: „Oamenii vor vota împotriva lui Volodimir Zelenski!”
5.679

3.478
Serviciul de Informații al Forțelor Armate Suedeze avertizează: Rusia ar putea lovi ținte NATO în următoarele 12 luni
3.478

84
Bill Gates s-a retras din summitul AI Impact din India
84

73
Transportul viitorului - Uber investeşte peste 100 de milioane de dolari în infrastructură de încărcare pentru vehicule autonome
73

















Comentează