Un vulcan din sudul Japoniei a erupt la primele ore ale zilei de joi aruncând în aer o coloană densă de cenuşă până la 5.000 de metri deasupra craterului, dar şi roci vulcanice şi materiale piroclastice, după cum au avertizat autorităţile, citate de DPA, scrie agerpres.ro.
Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale cauzate de această erupţie a vulcanului Shinmoe situat la graniţa dintre prefecturile Kagoshima şi Miyazaki.
Shinmoe a erupt la ora locală 3:31 (18:31 GMT miercuri), norul de cenuşă ajungând până la cinci kilometri în aer, cea mai mare înălţime atinsă de materialele expulzate din craterului său în timpul actualei perioade de activitate care a debutat la începutul lunii martie, conform Agenţiei Japoneze de Meteorologie.
Potrivit agenţiei, au fost observate roci vulcanice aruncate în aer până la 1.100 de metri distanţă de craterul vulcanului cu o înălţime de 1.421 metri de pe insula Kyushu.
Agenţia a menţinut nivelul de alertă la 3 pe o scală de 5 şi a avertizat că zonele aflate la o distanţă mai mică de trei kilometri în jurul craterului ar putea fi expuse căderilor de pietre vulcanice şi a materialelor piroclastice, o combinaţie de cenuşă, gaze şi lavă, precizează sursa citată.
În urmă cu doar o lună, o erupţie explozivă a determinat agenţia să extindă la trei kilometri de crater zona de risc afectată de activitatea vulcanului.
O serie de erupţii explozive au fost înregistrate în zona acestui vulcan şi între lunile ianuarie şi martie 2011.
Shinmoe, cunoscut şi sub numele Shinmoedake, a apărut în filmul ''Only Live Twice'' din seria ''James Bond'', în care rolul celebrului spion este interpretat de Sean Connery.
Situat pe cercul de foc al Pacificului, arhipelagul nipon este afectat deseori de mişcări telurice şi erupţii provocate de numărul mare de vulcani dintre care peste o sută din activi.
Vulcanul Shinmoe din Japonia a aruncat în aer o coloană de cenuşă până la 5.000 de metri înălţime
București
22°C
Articole Similare

13
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
13

1.165
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.165

1.719
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
1.719

2.542
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.542

2.911
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.911

2.605
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.605

2.709
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.709

3.802
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.802

50
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
50

3.852
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.852

3.126
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.126

3.449
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.449

81
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
81
















Comentează