Vulcanul Merapi din insula indoneziană Java a erupt joi, aruncând în aer cenuşă încinsă, a informat Agenţia pentru Gestionarea Dezastrelor, potrivit dpa.
Autorităţile indoneziene nu au ridicat nivelul de alertă după erupţia produsă joi, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Raditya Jati.
Pentru moment nu au fost înregistrate victime, a precizat oficialul.
Muntele Merapi, înalt de 2.968 de metri, unul dintre cei 128 de vulcani activi ai Indoneziei, a erupt în mod regulat din 1548.
În timpul celei mai mari erupţii produse în 2010, peste 340 de persoane au fost ucise şi alte peste 60.000 au fost nevoite să părăsească zona.
Indonezia este predispusă la activităţi vulcanice şi cutremure, aflându-se în interiorul aşa-numitului "Cerc de Foc al Pacificului".
Vulcanul Merapi din insula Java a erupt
București
6°C
Articole Similare

163
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
163

1.182
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.182

1.910
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
1.910

1.250
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.250

982
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
982

614
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
614

147
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
147

1.109
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.109

73
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
73

1.492
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.492

715
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
715

1.074
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.074

2.062
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
2.062
















Comentează