Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit sâmbătă pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, la câteva zile după o întrevedere pe care a avut-o la Moscova cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP (Agerpres).
"Sunt încântat să vă pot informa despre contactele noastre cu vecinii dumneavoastră şi cu liderii altor ţări din regiune. Ştiu că situaţia din regiune este dificilă, dar vă sunt recunoscător că aţi profitat de o ocazie precum cea oferită de Cupa Mondială (la fotbal) pentru a veni la Moscova", a declarat Putin, citat într-un comunicat al Kremlinului, la începutul întrevederii cu Abbas.
La rândul său, Mahmoud Abbas şi-a exprimat "marea preocupare" în legătură cu proiectele Israelului de a construi "noi colonii", apreciind că este vorba despre "cea mai mare problemă" a autorităţilor palestiniene, potrivit agenţiilor de presă ruse. Abbas a denunţat din nou mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
"Rezistăm tentativelor americanilor de a-şi impune soluţiile la problemele cele mai sensibile" pentru Palestina, a subliniat Abbas, citat de agenţia oficială TASS.
Vizita lui Abbas la Moscova are loc la două zile după cea a premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a fost primit miercuri de Vladimir Putin, cei doi oameni politici abordând îndeosebi situaţia din Siria şi relaţiile israeliano-palestiniene.
Vladimir Putin s-a întâlnit cu Mahmoud Abbas la Moscova, la câteva zile după vizita lui Netanyahu
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

123
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
123

31
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
31

553
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
553

24
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
24

2.434
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.434

1.308
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.308

1.207
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.207

2.684
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.684

949
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
949

1.425
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.425

2.078
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.078

3.924
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.924

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45
















Comentează