Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat miercuri noile sancţiuni americane contra Siriei, menite, potrivit lui, "să sufoce economic" această ţară pradă din 2011 unui conflict armat, informează AFP potrivit Agerpres.
"Noile sancţiuni care au fost puse în aplicare au, fără îndoială, drept obiectiv să sufoce economic Siria", a declarat Putin în timpul unei videoconferinţe cu omologii săi turc şi iranian.
În acest context, liderul rus a îndemnat la întărirea ajutorului umanitar pentru Siria şi la susţinerea sirienilor.
SUA au adoptat la mijlocul lui iunie zeci de sancţiuni împotriva regimului de la Damasc în cadrul Legii Caesar. Potrivit Washingtonului, aceste sancţiuni sunt menite să-l forţeze pe preşedintele sirian Bashar al-Assad să accepte rezoluţia 2254 a Consiliului de Securitate al ONU, din 2015, care îndemna la un armistiţiu, la organizarea de alegeri şi la o tranziţie politică în Siria.
Legea Caesar prevede îngheţarea ajutorului pentru reconstrucţie şi sancţiuni împotriva regimului de la Damasc sau a companiilor care colaborează cu acesta, atât timp cât autorii atrocităţilor nu au fost aduşi în faţa justiţiei.
Numeroşi membri ai familiei şi din anturajul preşedintelui sirian sunt vizaţi de aceste noi sancţiuni ce ţintesc în total 39 de persoane şi entităţi, printre care soţia lui Bashar al-Assad, Asma, în premieră.
Războiul care face ravagii în Siria din 2011 s-a soldat până acum cu peste 380.000 de morţi şi milioane de refugiaţi
Vladimir Putin denunţă sancţiunile americane menite 'să sufoce economic' Siria
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

609
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
609

1.499
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
1.499

6.859
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
6.859

141
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
141

1.201
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.201

1.077
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.077

1.079
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.079

65
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
65

1.680
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.680

815
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
815

1.843
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.843

77
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
77

1.106
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
1.106
















Comentează