Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit marţi la Berlin, a pledat pentru aderarea Ucrainei la UE şi NATO în declaraţii făcute presei germane înaintea întâlnirii sale cu cancelarul Angela Merkel, potrivit dpa preluată de Agerpres.
'Ucraina face deja parte din familia europeană. Ucraina şi-ar dori integrarea europeană, aceasta fiind cea mai mare dorinţă a poporului nostru', a declarat Zelenski, într-un interviu apărut marţi în ziarul Bild.
'Dar realizăm că trebuie să obţinem rezultate convingătoare pentru a ne alătura spaţiului european pe plan economic, juridic, vamal şi digital', a adăugat el.
Preşedintele Ucrainei are programate o întrevedere cu cancelarul Angela Merkel şi o întâlnire cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier cu ocazia primei sale vizite oficiale în Germania, după preluarea mandatului la începutul lunii mai.
Pe lângă aspiraţiile europene ale Ucrainei, situaţia din estul ţării - scena unui conflict între armata Kievului şi rebelii separatişti proruşi - figurează de asemenea pe agenda discuţiilor pe care Zelenski le va avea în capitala germană.
De altfel, potrivit portalului ucrainean LB, în interviul pentru Bild, preşedintele ucrainean a declarat că în cazul unei eventuale întâlniri cu şeful statului rus, Vladimir Putin, va aborda în primul rând problema Donbasului şi a Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Moscova în martie 2014.
'Voi începe cu faptul că Donbasul şi Crimeea sunt parte a Ucrainei', a subliniat Zelenski, exprimându-şi speranţa în revenirea peninsulei Crimeea la Ucraina.
'Iubesc foarte mult Crimeea.Am fost acolo de foarte multe ori. Acesta este un loc unicat din Ucraina, prin natura şi istorie sa. Pentru mine, Crimeea a fost întotdeauna şi rămâne parte a Ucrainei', a insistat preşedintele ucrainean, în timp ce Kremlinul a reiterat recent, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, că problema Crimeii este închisă: peninsula este astăzi regiune a Federaţiei Ruse, conform publicaţiei menţionate.
Volodimir Zelenski a abordat, de altfel, problema situaţiei din Donbas şi în cadrul convorbirilor avute luni la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în prima sa vizită oficială efectuată în străinătate după învestirea în funcţie. Franţa şi Germania fac parte din aşa-numitul format de negocieri 'Normandia'
Vizita noului președinte al Ucrainei în Germania - Ucraina dorește să adere la UE și NATO
Explorează subiectul
Articole Similare

7
Peste 20 de lideri mondiali la summitul privind inteligenţa artificială de la New Delhi
7

19
Creșterea salariului minim în Marea Britanie a afectat surprinzător șomajul
19

484
Condiţiile puse de Netanyahu pentru un acord SUA-Iran: Acestea sunt elementele pe care le considerăm importante
484

43
SUA efectuează primul transport aerian al unui microreactor nuclear în încercarea de a demonstra viabilitatea tehnologiei
43

1.557
Grupul Wagner se reprofilează - Ce misiuni primesc acum foștii mercenari ai lui Prigojin
1.557

38
Proteste ale rudelor împotriva ”proceselor în masă” din Salvador
38

60
Vaccinul contraceptiv, soluția Thailandei pentru problema elefanților
60

48
Noi negocieri de pace Rusia - Ucraina, mediate de SUA, în această săptămână. Duminică, un atac cu drone ucrainene a declanşat incendii într-un port rusesc de la Marea Neagră
48

5.334
Lovitura devastatoare pe care ar putea-o primi Regele Charles: ar fi o rușine fără margini pentru familia regală
5.334

811
VIDEO Explozie devastatoare în China: opt persoane au murit într-un magazin de artificii
811

1.997
Țara europeană care ia în calcul apărarea nucleară, pe fondul tensiunilor cu Moscova
1.997

5.448
China a dezvăluit un proiect care îngrozește planeta: ce este Luanniao, nava-mamă dotată un arsenal precum în filmele SF
5.448

3.074
Ce tehnologie se pare că ar fi fost utilizat SUA în raidul care a dus la capturarea lui Nicolás Maduro
3.074

















Comentează