Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că va adresa invitaţii prim-miniştrilor din Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, state în care şeful executivului român se află în vizită oficială în această perioadă.
"La revenirea în ţară voi adresa invitaţii celor doi prim miniştri - din Emirate şi din Kuweit - pentru a vizita România, dar în acelaşi timp vom adresa invitaţii şi miniştrilor de linie şi oamenilor de afaceri pentru a concretiza proiectele discutate în cadrul acestei vizite. Problemele pe care le-am întâmpinat până în prezent sunt, de fapt, din cauza lipsei concretizării discuţiilor din trecut, iar acum sperăm că noi am recâştigat credibilitate atât în discuţiile avute în Turcia, în Emirate şi acum în Kuweit", a afirmat Dăncilă, la RTV.
Ea s-a declarat impresionată de deschiderea cu care a fost primită în aceste state, precizând că este foarte important ca discuţiile referitoare la investiţii să se concretizeze
"M-a impresionat deschiderea cu care am fost primiţi, faptul că ne-au acordat foarte multă atenţie şi că există interes pentru a investi în România. Din păcate, de multe ori nu am concretizat discuţiile avute şi acest lucru a dus la o lipsă de încredere. Cred că este foarte important ca toate discuţiile purtate să devină realitate, astfel încât să generăm un val de încredere pentru ca investitorii să poată veni şi să investească în România. (...) Am fost trataţi de la egal la egal şi ca o confirmare a celor spuse de mine este faptul că, în scurt timp, din ţările pe care le-am vizitat vor veni atât miniştri, vor veni investitori, dar şi prim-miniştri în România", a adăugat premierul.
Viorica Dăncilă a punctat că pentru România este foarte important să atragă investiţii, indiferent că acestea provin din fonduri europene sau că este vorba de parteneriate public-privat.
"Pentru noi e important să dăm dovadă de seriozitate, să avem discuţii cu cât mai multe ţări şi să realizăm cât mai multe investiţii în România pentru că avem nevoie de aşa ceva şi trebuie să găsim toate oportunităţile pentru a avea cât mai multe investiţii, fie că vorbim de fonduri europene, fie că vorbim de parteneriat public-privat. Trebuie să vedem care sunt oportunităţile, cum putem să investim într-un ritm cât mai rapid şi (...) în acelaşi timp să fim şi realişti, să vedem care sunt priorităţile pentru România şi pentru cetăţenii din România", a arătat Dăncilă.
Viorica Dăncilă: Voi adresa invitaţii în România premierilor din Emirate şi din Kuweit
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.333
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.333

1.372
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.372

37
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
37

51
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
51

704
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
704

140
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
140

32
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
32

2.853
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.853

1.488
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.488

3.543
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.543

2.789
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.789

2.439
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.439

1.123
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.123
















Comentează