VIDEO Trump revendică victoria în război: „Regimul iranian recunoaște înfrângerea!”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 26-03-2026 22:37

Article thumbnail

Sursă foto: Alex Brandon / AP / Profimedia

Donald Trump a îndemnat, joi Teheranul, să „ia în serios” un acord de pace menit să încheie războiul, care durează de aproape patru săptămâni, după ce, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că Teheranul analizează propunerea Washingtonului, dar afirmă că nu au loc negocieri, relatează Mediafax.

Ce a zis Trump

Într-o postare pe Truth Social, publicată, joi, Donald Trump a precizat că Iranul: Iranul fusese „distrus din punct de vedere militar, fără nicio șansă de revenire” și „implora” să se ajungă la un acord, potrvit Reuters. Trump i-a numit pe negociatorii iranieni „foarte diferiți și 'ciudați'”, adăugând: „Ar fi bine să-și revină repede, înainte să fie prea târziu, pentru că, odată ce se va întâmpla asta, NU MAI E CALE DE ÎNTOARCERE, și nu va fi deloc plăcut”.

O operațiune militară în Iran ar trebui să dureze între patru și șase săptămâni, a declarat joi președintele american Donald Trump.

"Am estimat că ne va lua între patru și șase săptămâni pentru a finaliza misiunea și suntem mult înaintea programului", a declarat el la Casa Albă joi.

El a adăugat că "în a 26-a zi, suntem mult înaintea programului."

"Nu mai au flotă, dar aveau nave bune. Am lovit 154 de nave, acum sunt pe fundul mării. Și am făcut-o într-o săptămână," a spus Trump. „De aceea vorbesc cu noi. Altfel nu ar vorbi. Sunt învinși. Nu pot reveni. Acum au șansa să facă o înțelegere.””

El a subliniat că "regimul iranian însuși recunoaște înfrângerea."

"Costul energiei nu a crescut atât de mult pe cât credeam", a spus Trump la o ședință a cabinetului său la Casa Albă. "Nu s-a terminat încă. Poate că [prețurile la energie] vor crește puțin mai mult. Toate vor scădea la nivelul la care erau și, posibil, vor fi chiar mai jos," a adăugat prezentul american.

Trump a adăugat că forțele americane sunt „libere să cutreiere orașele și satele lor și să distrugă toate armele nucleare, rachetele și dronele lor nebunești”. El a adăugat că Strâmtoarea Hormuz se va redeschide dacă se va face acordul potrivit.

Donald Trump a mai declarat că nu urmărește să obțină un acord de pace cu Iranul cât mai curând posibil. "Starea mea de spirit este exact opusul disperării. Nu-mi pasă", a spus Trump, comentând articolele din presă conform cărora ar "dori disperat" să încheie un acord.

Președintele a adăugat că încă există ținte în Iran pe care Statele Unite ar dori să le atace.

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că Iranul a autorizat trecerea a zece petroliere prin Strâmtoarea Ormuz, între care şi nave sub pavilion pakistanez, ca un gest de bunăvoinţă în cadrul negocierilor indirecte cu Statele Unite, relatează Reuters şi AFP, conform Agerpres.

Donald Trump, care a menţionat pentru prima dată marţi un "cadou foarte mare" din partea Iranului, a declarat că Teheranul a promis că va autoriza trecerea a "opt petroliere mari" şi a lăsat în cele din urmă să treacă "zece nave".

„Ne vor da opt nave cu petrol; vor pleca mâine”, a mai spus Trump.

Trump a declarat joi, în timpul unei şedinţe de cabinet la Casa Albă, că acest gest arată că Washingtonul "negociază cu oamenii potriviţi" din Iran.

El a estimat totodată că preluarea controlului asupra petrolului iranian este o "opţiune" de care dispune.

"Este o opţiune", a afirmat preşedintele american, întrebat în legătură cu această posibilitate în timpul reuniunii.

Trump a dat exemplul Venezuelei, unde Statele Unite, a spus el, au înfiinţat "un fel de societate mixtă" pentru exploatarea petrolului.

Context

SUA și Iranul desfășoară „discuții indirecte”, prin intermediul unor mesaje transmise de Pakistan, în timp ce alte state, printre care Turcia și Egipt, susțin eforturile de mediere, potrivit declarațiilor date de ministrul de Externe al Pakistanului, Mohammad Ishaq Dar.

Reamintim că Pakistanul a predat, miercuri, Teheranului, planul de pace în 15 puncte propus de Washington. Cu toate acestea, miercuri, ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a precizat că „acest lucru nu echivalează cu o negociere.

„Mesajele transmise prin intermediul țărilor noastre prietene și răspunsurile noastre, prin care ne exprimăm pozițiile sau emitem avertismentele necesare, nu se numesc negocieri sau dialog. În prezent, politica noastră este de a continua rezistența și de a apăra țara, și nu avem nicio intenție de a negocia”, a declarat Araqchi, miercuri seara.

Un reprezentant al ambasadei iraniene la Islamabad a declarat, că discuțiile de la Islamabad sunt încă în curs de desfășurare și că Pakistanul rămâne locul preferat de Teheran pentru desfășurarea acestora.

Deși comentariile ministrului de Externe iranian au sugerat o oarecare disponibilitate din partea Teheranului pentru a negocia, în cazul în care cererile iraniene ar fi îndeplinite, orice negocieri în această sferă ar fi dificile, având în vedere pozițiile exprimate atât de SUA, cât și de Iran, afirmă publicația citată.

De asemenea, un diplomat occidental a precizat că Statele Unite au adoptat o poziție „maximalistă” și că există îndoieli în ceea ce privește intenția Washingtonului de a pune capăt războiul. Există posibilitatea ca Trump să fi ales varianta negocierilor doar pentru a calma piețele, în timp ce SUA se pregătește pentru o eventuală operațiune terestră.

Iranul a trimis joi, 26 martie, un răspuns oficial la planul SUA în 15 puncte propus, a scris Tasnim, citând o sursă, relatează presa internațională (STIRIPESURSE.RO a scris pe larg despre acest subiect aici).

Google News
Comentează
București
Temperatură7°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri