Aproximativ 25.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră vor fi la datorie zilnic, în perioada Revelionului, pentru asigurarea măsurilor de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor.
"Aproximativ 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor acţiona zilnic, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor, pentru fluidizarea traficului pe drumurile solicitate în această perioadă, dar şi la trecerea frontierei, precum şi pentru asigurarea unei intervenţii rapide în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, inclusiv cele provocate de vremea severă", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), peste 9.000 de poliţişti vor acţiona cu 4.000 de autospeciale în perioada menţionată.
VIDEO | Revelion bine păzit: Ministerul de Interne anunță zeci de mii de angajați în stradă în noaptea dintre ani
București
14°C
Articole Similare

425
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
425

1.273
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
1.273

1.329
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
1.329

2.664
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
2.664

64
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
64

1.643
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
1.643

2.445
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
2.445

56
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
56

138
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
138

46
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
46

4.050
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
4.050

46
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
46

43
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
43
















Comentează