Secția pentru judecători a CSM a avut marți o discuție tensionată, dar în esență tehnică, despre delegările în funcțiile de conducere din instanțe, subiect reaprins în spațiul public după o postare pe Facebook a judecătoarei Ramona-Grațiela Milu, membru al Consiliului.
Postarea, preluată și interpretată de o parte a presei, a fost pusă în legătură cu acuzații dure la adresa sistemului judiciar, de la „justiție sub control” până la „sistem clientelar”, motiv pentru care conducerea Secției a cerut, în ședință, o clarificare „cu cifre contextualizate”, nu „date brute”.
Președintele CSM a cerut lămuriri
Președintele CSM, judecătorul Liviu Odagiu, a deschis discuția spunând că materialele apărute la sfârșitul săptămânii trecute au folosit formule care „nu pot rămâne fără răspuns instituțional”: „Se face referire la o justiție aflată sub control, la un sistem clientelar, la mecanism prin care șefii de justiție au confiscat puterea în justiție și la, nu în ultimul rând, ‘justiția se cutremură din nou’”. Odagiu a arătat că dezbaterea a pornit de la postarea colegei sale și a identificat două teze care s-au rostogolit în presă: „caracterul nelegal al unei a doua prelungiri” și „caracterul arbitrar al acestor delegări prin care se menține controlul asupra sistemului judiciar”.
În fața Secției, Odagiu a ancorat discuția în textele din Legea nr. 303/2022, invocând articolul 180 alineatul (1) – „durata delegării este de cel mult șase luni și poate fi prelungită (…) cu încă șase luni” – și articolul 179 alineatul (2), potrivit căruia delegarea în conducere „nu este condiționată de îndeplinirea condițiilor de vechime” cerute la numire. A adus în discuție și comparația cu detașarea, unde legea spune explicit că „se poate prelungi o singură dată”, subliniind că tocmai de aici vine întrebarea: „Este sau nu legală prelungirea delegărilor peste termenul de un an? (…) și (…) care este de fapt situația acestor delegări”.
Între litera legii și realitatea resurselor umane din instanțe
Odagiu a susținut că imaginea „de ansamblu” arată și blocaje structurale care nu pot fi ignorate. „Avem anumite instanțe unde funcțiile de conducere nu au fost niciodată ocupate prin concurs începând cu anul 2008”, a spus el, dând exemple precum Judecătoria Lehliu-Gară („cea mai veche funcție de conducere neocupată vreodată prin concurs”) și alte instanțe unde vacantarea e veche: „Târgu Bujor 2012 (…) Măcin 2015, Darabani 2016, Caransebeș 2018”.
În același registru, Odagiu a invocat cazul instanțelor unde, pur și simplu, nu există judecători eligibili la concurs: „Avem nu mai puțin de 41 de instanțe (…) în care vechimea judecătorilor nu permite participarea la concurs pentru funcțiile de conducere”. A completat cu situația instanțelor unde vacanțele sunt recente, „începând cu luna septembrie 2025”, și a estimat că ar fi „aproximativ 30 de instanțe” în această situație, argumentând că până și o Secție „foarte bine intenționată” nu putea organiza imediat concursuri, în condițiile în care tocmai în acea perioadă se discuta calendarul.
În acest cadru, șeful CSM a trecut la exemple punctuale, reproșând că voturile împotriva prelungirilor nu oferă colegilor o soluție alternativă concretă. A invocat Judecătoria Hațeg, unde o judecătoare a fost delegată când era „singurul judecător din instanță”, apoi s-a ajuns la o situație în care, la momentul unei prelungiri, ar fi existat doar „doamna judecător cu o vechime de un an jumătate până în doi ani și încă o colegă cu o vechime de trei luni”. „Cine ați fi vrut dumneavoastră (…) să conducă judecătoria Hațeg?”, a întrebat el, ridicând și cazul Judecătoriei Agnita, „unde sunt doi judecători, nici unul nu îndeplinește condițiile de vechime”.
Înalta Curte, „impresia de fals” și acuzația de prezentare tendențioasă
Judecătorul Daniel Grădinaru a intervenit cu o critică directă la forma în care au fost prezentate cifrele în postare. El a spus că materialul i s-a părut „tendențios” deoarece „se introduce o idee falsă” și „induceți ideea (…) că la Înalta Curte funcțiile de conducere sunt ocupate prin delegare”. „În condițiile în care la Înalta Curte, din cele șapte funcții, șase sunt ocupate prin numire, doar funcția de președinte al Secției I rămâne prin delegare, funcție care este funcția pe care o ocup eu în continuare”, a declarat Grădinaru, conchizând că „la prima citire am spus că este un fals, este o minciună”.
Judecătoarea Ramona-Grațiela Milu a replicat că e „surprinsă de această abordare în direct” într-o ședință de secție, dar a mulțumit „pentru oportunitatea de a discuta și în acest cadru instituțional”. Ea a susținut că interpretările apărute în presă „depășesc capacitatea mea de control” și a arătat că a lucrat cu informații publice: „Cifrele pe care eu le-am prezentat se bazează pe situația publică existentă pe site-ul Consiliului (…) am calculat (…) posibil să fie și erori”. Dincolo de eventualele erori, Milu a insistat că „rezultă cu evidență (…) proporția covârșitoare a delegărilor” și că „această instituție de excepție a devenit regulă, a depășit 50% din modul de ocupare a funcțiilor de conducere”.
În expunerea ei, Milu a legat delegarea de legitimitatea conducerii și de influența asupra carierei: „Este mai degrabă potrivită ocuparea funcțiilor de conducere (…) prin procedura de numire, inclusiv pentru funcțiile de vicepreședinți”, iar pentru colegiile de conducere a cerut „un număr mai mare de membri aleși și nu cei de drept”. „Acești colegi care sunt delegați (…) sunt cei care au o influență directă, nu doar asupra administrării instanțelor, dar și asupra carierei judecătorilor”, a spus ea, prezentând această idee ca fundament al îngrijorării sale.
Voturile „cu nu”, limita de timp și disputa despre „legalitate” versus „interpretare”
Milu a explicat că a folosit ședința pentru a-și justifica opțiunile de vot, deoarece „hotărârile noastre sunt acte administrative” și „votul minoritar (…) nu se regăsește și nu există argumente”. A spus că verifică „durata delegărilor” și că a identificat „numeroase situații în care delegările le-au depășit (…) cele două delegări pe care eu așa le interpretez”, ceea ce a dus „de cele mai multe ori” la vot negativ. A adăugat totuși o nuanță: a existat sprijin atunci când „în mod obiectiv, nu exista fizic nici o altă persoană” sau „nici o persoană care să îndeplinească condițiile de la numire”.
Odagiu a cerut însă un răspuns punctual legat de Hațeg, cu date concrete de vechime, insistând că judecătoarea vizată trebuie să audă „în concret, care este modalitatea prin care (…) poate fi ocupată funcția de conducere”. Milu a refuzat să răspundă „acestui interogatoriu”, spunând doar: „Aceea a fost opțiunea mea de vot”. În schimb, a contracarat ideea că ar fi calificat hotărârile drept nelegale: „Nu am afirmat nimic legat de legalitate. Eu nu-mi permit (…) să fac afirmații despre legalitatea actelor emise de către organismul colectiv”.
În aceeași cheie, Milu a respins acuzația că ar fi avut un demers „de listă” fără dialog cu instanțele. Ea a amintit că a cerut anterior „să vedem care este situația (…) ca să avem o statistică, să avem o imagine”, dar „lucru care s-a refuzat”, iar după „3 ani” în care, în opinia sa, „aceste lucruri continuă (…) poate chiar cu mai mare frecvență”, a decis să facă singură calculele: „Postarea mea a fost în primul rând destinată colegilor”.
„Manipulare”, meritocrație și proceduri care descurajează candidații
Judecătorul Alin Ene a formulat una dintre cele mai dure observații, spunând că prezentarea „fără context” devine „o jumătate de adevăr care se numește manipulare” și că, după luni de eforturi de combatere a dezinformării, „a venit vremea să încercăm să le demontăm și pe cele din interior”. Milu a răspuns imediat: „Am contextualizat, am indicat temeiurile de drept și am făcut și niște propuneri (…) așa încât am să vă rog să nu mă acuzați public de manipulare”. Ea a adăugat că a primit reacții de susținere, inclusiv mesaje în care unii colegi au spus că „s-au simțit respectați” și că o judecătoare i-ar fi transmis că se gândea „să-și dea demisia (…) pentru atmosfera (…) în jurul acestei proceduri de ocupare și numire a funcțiilor de conducere”.
Ene a insistat că adevărata contextualizare ar fi trebuit să includă motivele pentru care oamenii nu intră în procedurile formale: „Delegarea rămâne totuși, deocamdată, singura modalitate de a asigura conducerea instanțelor”. A avertizat și asupra unei consecințe: dacă mesajul ajunge să fie „treacă toți concursurile ca să nu fie descurajați”, atunci „cum rămâne meritocrația?”. Milu a respins formularea: „Nu-mi puneți mie cuvinte în gură”, și a ridicat o problemă de procedură, nu de performanță, faptul că pentru numiri (vicepreședinți, președinți de secții) nu există un termen clar pentru declanșare, ceea ce permite ca uneori „nu s-a declanșat nicio procedură” și totuși se invocă lipsa doritorilor.
În același timp, președintele CSM a adus în discuție cifre dintr-un concurs recent pentru funcțiile de președinte, indicând un traseu care, în opinia lui, explică de ce delegarea rămâne soluția de avarie: „Au fost scoase aproximativ 150 posturi (…) s-au înscris 60 și ceva (…) au participat (…) 30 și ceva” și au existat „situații (…) în care (…) au primit note sub nota minimă”. A arătat că unii colegi preferă delegarea „fără a trece prin această procedură complexă și dificilă”, a recunoscut că „procedura de numire este una suficient de greoaie” și a sugerat, ca soluție de mijloc, „delegare pe o perioadă mai scurtă” în instanțele unde există alternative reale.
„Ecoul conjuncturii”, corecturi, presiunea publică și ieșirea din logica alb-negru
Președinta ÎCCJ, Lia Savonea, a schimbat registrul, acuzând „contextul foarte clar” și afirmând că discuția depășește tehnicalitatea: „E contextul conjuncturii (…) lumea acum e nemulțumită. Ce poți să faci să livrezi un discurs de succes? Să amplifici cumva (…) această nemulțumire”. Savonea a afirmat că Milu „s-a făcut vocea acestui ecou al conjuncturii” și i-a cerut să corecteze explicit referirea la ÎCCJ: „Poate modificați postarea (…) și scoateți ÎCCJ de acolo. Nu aveți nicio legitimitate”. Milu a replicat că „suntem la fel de legitimi să vorbim despre sistemul judiciar”, insistând că nu a intenționat să inducă în eroare. Savonea a încheiat sec: „Putem să fim puțin mai atenți la exactitatea faptelor (…) să fim mai riguroși, mai exacți”.
Într-un moment care a temperat disputa, Milu a făcut o precizare: „A fost puțin echivoc textul, cel referitor la funcțiile de conducere de la ÎCCJ. Da, poate fi interpretat și în felul acela (…) în niciun caz nu am vrut să induc ideea (…) pentru că situația oricum este una publică”. A fost, practic, singura concesie explicită pe formă făcută în ședință, fără ca Milu să renunțe la teza de fond privind amploarea delegărilor.
Judecătorul Claudiu Drăgușin a încercat să închidă disputa în parametri instituționali, evocând „8 luni” de încercări de a corecta „multe din lucrurile care s-au spus”, în condițiile în care CSM „nu are mijloacele pe care le are mass media”. A spus că postarea „a lăsat probabil loc de interpretare” și s-a declarat „curios” dacă aceeași parte a presei va prelua și clarificările de acum, „ca să corecteze informațiile care au apărut anterior”. Drăgușin a insistat că nu poți „pune un diagnostic asupra întregului sistem”, amintind dimensiunea lui („sunt 248 de instanțe, suntem 5400 de judecători”) și a dat exemple de tribunale cu lipsă de personal „Hunedoara, Neamț, Ialomița, Teleorman, Constanța, Tulcea, Mehedinți, Galați, Brăila, Vaslui, Buzău, Botoșani, Caraș, Harghita”, susținând că în astfel de locuri delegarea devine un instrument de funcționare, nu de „control”.
Finalul: delegarea ca „febră”, nu ca boală, și promisiunea unei discuții tehnice
În ultimul schimb, Milu a spus că își dorește „ultimul cuvânt” într-o discuție pe care a perceput-o ca „acuzatorială”, dar a reiterat că dezbaterea i se pare utilă și că rămâne „îngrijorată” de „problema sistemică” a „numărului excesiv de mare de delegări”. A subliniat că „situația de ansamblu nu este publică” și tocmai de aceea „se impune un efort de a calcula aceste lucruri”, adăugând că nu susține „în vreun fel atacul” la statutul magistratului și că nu este „în vreo competiție pentru popularitate din partea presei”.
Alin Ene a încercat să ofere o concluzie favorabilă instituției: „E o problemă faptul că sunt multe delegări, numai că nu asta este boala (…) asta este febra (…) modul în care reușim noi ca sistem să facem față unor condiții de lucru unde nu avem destui oameni, nu avem destui oameni cu vechime”. Judecătorul Narcis Erculescu a pledat pentru separarea situațiilor, între instanțele „cu probleme serioase de personal” și cele care „și-au rezolvat cumva problema” dar continuă să aibă delegări, propunând să se caute mecanisme „ca să-i motivăm” pe colegi să intre în proceduri, inclusiv prin ajustări legislative. Ene a indicat, la rândul său, o direcție pragmatică, „creșterea atractivității”, explicând că „remunerația uneori nu există sau (…) este foarte mică”, iar munca administrativă se adaugă „muncii enorme” din dosare.
Președintele CSM a închis abrupt disputa, revenind la ideea de „jumătăți de adevăr”: „Nu v-am acuzat de faptul că ați publicat materialul, dar vă acuz că ați publicat jumătăți de adevăr (…) în anumite situații nu aveți niciun răspuns”. Milu a răspuns scurt, marcând clivajul rămas: „Dați-mi voie să cred că asta este concluzia dumneavoastră și că eu nu sunt de acord cu ea”. Discuția s-a oprit aici, iar Secția a trecut la ordinea de zi, după ce, cel puțin pentru câteva zeci de minute, CSM a încercat să scoată subiectul delegărilor din registrul politic și să-l repună în zona de procedură, resurse umane și interpretare juridică.
Comentează