O inițiativă legislativă pentru „instituirea anului 2026 - Anul Statelor Unite ale Americii în România”, depusă de AUR în Senat, a încins spiritele, luni, în ședința de plen.
„Ce avem noi aici?”, a luat cuvântul senatorul USR Ștefan Pălărie. „Ai noștri colegi de la AUR să se hotărască dacă iubesc sau dacă detestă SUA. E ușor să votezi texte simbolice, să declari dragoste universală, dar adevărul iese la lumină în lucrurile grele și anume când trebuie să votezi ca un parteneriat real strategic cu SUA să prindă contur concret. Acum două săptămâni AUR părea că iubesc mai mult Estul și Rusia decât SUA”, a continuat el.
Liderul senatorilor AUR i-a replicat lui Pălărie că nu știe cuvinte mai lungi de patru litere:
„E vremea să lămurim niște lucruri. Inițiativa de a avea anul SUA în România este simbolică, pentru că se referă la împlinirea unei vârste rotunde de la Revoluția Americană de la 1776. Ea nu are niciun fel de legătură cu ce s-a spus de la această tribună și vine să accentueaze câteva idei importante precum libertatea de exprimare, libertatea economică”, a spus Petrișor Peiu.
Despre senatorul USR, el a apreciat că „a învățat o poezie, repetată, care conține cuvântul „ruși” de mai multe ori, pentru că omul nu poate să rostească decât cuvinte din patru litere”. „Încercați să-l puneți să rostească cuvinte din 10 litere, veți râde de agramatismul lui”, a adăugat senatorul AUR.
„Aveți o coloană vertebrală din gelatină”, le-au mai spus cei din AUR senatorilor din USR.
„Aveți o intimă convingere spre Est, ați ratat un bun moment să arătați că sunteți cu românii, nu cu rușii”, au răspuns USR-iștii.
Cei din AUR au mai spus că USR-iștii nu înțeleg ce este suveranismul și că nu datorezi nimănui nimic în afara propriei națiuni, în timp ce USR-iștii au spus că AUR a arătat ce poziție atunci când nu a votat în Parlament solicitarea privind dislocare temporară în România a unor trupe și echipamente militare SUA în contextul războiului din Iran.





























Comentează