Mira, una dintre cele mai de succes cântărețe din România, confirmă public despărțirea de Levi Elekes, după o relație de patru ani de zile. În urma anunțului făcut, artista a lansat o piesă pe care a scris-o la scurt timp după despărțire.
Existau zvonuri de câteva săptămâni, Mira și Levi nu și-au mai ținut fanii în suspans și au confirmat că separarea s-a produs, iar el a părăsit România după acest eveniment.
„O să zică lumea că facem mișto oricum, că nu e pe bune”, a spus Mira pe Facebook.
Mira a lansat o piesă pe care a scris-o la scurt timp după despărțire
Cu toate că decizia lor comună a fost aceea de a nu mai forma un cuplu, Mira și Levi Elekes au decis să păstreze o relație de prietenie, dar și una profesională, deoarece vor continua să lucreze împreună.
„Tocmai am lansat piesa pe care am scris-o imediat după ce ne-am despărțit. O să zică lumea că facem mișto oricum, că nu e pe bune, dar nu e nicio strategie de marketing. Ar fi fost ciudat să lansez o piesă cu un astfel de mesaj și de acolo ar fi interpretat lumea ce s-a întâmplat cu noi, de ce nu mai apari și așa și atunci ăsta este momentul pe care nu am avut cum să îl evit”, a spus Mira pe Facebook.
Reacția lui Levi Elekes
Levi Elekes a intervenit pentru a clarifica situația și a explicat modul atipic în care relația lor a început, cât de benefică a fost, adăugând că după despărțirea de Mira el s-a mutat din țară.
„Ar trebui să dăm puțin mai mult context. Ei bine, relația noastră a început într-un mod foarte atipic, dar în sensul bun, încă de la primul apel. De fapt noi cred că am avut un call și nu s-au mai oprit pur și simplu. Câte n-am descoperit împreună… S-au întâmplat fel și fel de chestiuni neașteptate pe care nu le-am planificat, care ne-au schimbat modul în care vedem ce se întâmplă în lume, de ce se întâmplă anumite lucruri, cum se întâmplă. Și am avut o parteneră de discuție extrem, extrem, extrem, extrem de bună. Noi nici până ziua de azi nu cred că am avut în patru ani un singur moment în care să zicem că ne-am plictisit. Nu pot spune aici tot. Anumite pasaje din viață consider că vor rămâne interesante dacă vor rămâne doar la cei care le-au trăit. Între timp eu m-am mutat din țară…”, a spus și fostul iubit al Mirei.
De asemenea, Levi a transmis că relația lor a fost lipsită de conflicte majore și mereu au reușit să se respecte unul pe celălalt.
„Ce mai pot spune eu despre noi… Mi se pare și sunt super, super mândru de noi, că nu a existat în atâtea luni nici măcar un singur moment în care să existe orice fel de minciună, să ne mințim vreodată, sau să existe agresivitate de orice mod. Noi nu cred că am ridicat vreodată vocea. Și când ne-am supărat conversațiile au fost calme ca să înțelegem cine ce-și dorește”, a mai spus Levi Elekes.
Au decis să rămână prieteni
„Sunt sigură că mai există oameni care după ce se despart sunt așa”, a mai spus Mira.
Cei doi au decis să rămână prieteni și să colaboreze în continuare pe plan profesional și evită să pună etichete relației lor, după despărțire.
„Nu putem să ne punem etichete, că dacă zicem că am rămas prieteni e clișeic. Prieteni după patru ani de relație? Suntem doi oameni maturi care reușesc să vadă dincolo de aceste stereotipuri și să comunicăm, să ne înțelegem, să lucrăm împreună, să râdem în continuare împreună. Pe lângă viața noastră personală am construit și destul de multe… Că ne-am îmbinat tot, de la viața personală la cea profesională și am construit și sunt multe lucruri împreună pe care să le vezi și continuăm. Sunt sigură că mai există oameni care după ce se despart sunt așa. Nu știu ce am putea să mai spunem. Sănătate”, a mai spus Mira.




























Comentează