Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, la RFI, că ar vota în favoarea unirii României cu Republica Moldova, dacă ar avea loc un referendum pe această temă.
„În condițiile în care s-ar pune problema unui astfel de referendum și în țara noastră, eu aș vota „DA””, a afirmat premierul.
Declarația vine în contextul poziției exprimate recent de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a spus că ar vota pentru unirea Moldovei cu România, dacă ar exista un referendum.
Reacția premierului la declarația Maiei Sandu
Ilie Bolojan a apreciat poziția președintei de la Chișinău drept una firească și consecventă cu parcursul european al Republicii Moldova.
„Afirmația doamnei președinte nu a făcut altceva decât ceea ce a făcut în acești ani de când este președinta Republicii Moldova. Este o atitudine de confirmare a ceea ce a făcut dânsa pe această funcție, făcând tot ceea ce este posibil pentru ca Moldova să se dezvolte, să fie o țară sigură, o țară europeană, iar asta înseamnă, în primul rând, un drum spre Europa prin România. Nu se poate altfel. Cred că a fost o declarație normală”, a spus premierul.
Ce a spus Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova a afirmat, la începutul lunii, într-un interviu acordat podcastului britanic „The Rest Is Politics”, că ar vota pentru unirea cu România la un eventual referendum, în contextul discuțiilor despre presiunile geopolitice și influența Rusiei.
Maia Sandu a subliniat însă că prioritatea guvernului de la Chișinău rămâne integrarea europeană a Republicii Moldova.
Ulterior, voci apropiate administrației de la Chișinău au precizat că declarația reprezintă o opinie personală a Maiei Sandu și nu o poziție oficială a statului moldovean în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Reacții în România
Declarația președintei Republicii Moldova a fost salutată de mai mulți politicieni români, care au considerat-o un semnal istoric.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a calificat afirmația drept o „invitație la reunificare” și o soluție de securitate națională.
Senatorul Clement Sava (Grupul PACE „Întâi România”) a anunțat inițiative parlamentare pentru organizarea unui referendum, iar consilierul prezidențial Eugen Tomac a reiterat poziția oficială a României: „România este pregătită, dar decizia aparține moldovenilor”.
În același timp, unele voci din mediul politic și diplomatic au cerut prudență, invocând contextul regional, războiul din Ucraina și parcursul european al Republicii Moldova.





























Comentează