VIDEO Dezvăluiri explozive în presa americană: SUA şi Israelul examinează o eventuală operaţiune militară terestră în Iran (Axios)

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 08-03-2026 23:17

Actualizat: 08-03-2026 23:26

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

SUA şi Israelul examinează trimiterea unor trupe speciale într-o operaţiune terestră în Iran pentru a captura stocul de uraniu îmbogăţit al acestuia, misiune care să fie însă lansată numai după ce forţele armate iraniene vor fi suficient de mult slăbite de bombardamentele aflate în desfăşurare, scrie duminică publicaţia americană Axios, citată de agenţia EFE, conform Agerpres.

O misiune dificilă

La mai mult de o săptămână de la începutul războiului declanşat de SUA şi Israel printr-o campanie susţinută de bombardamente împotriva Iranului, responsabili americani şi israelieni discută despre trimiterea într-o etapă ulterioară a forţelor speciale pentru a captura uraniul îmbogăţit iranian, afirmă patru surse anonime pe care această publicaţie susţine că le-a consultat.

O astfel de misiune ar fi însă extrem de complicată şi riscantă. Trupele speciale americane şi/sau israeliene ar trebui să pătrundă în infrastructura nucleară a Iranului, inclusiv în instalaţiile subterane.

Prin urmare, lansarea unei operaţiuni de acest fel ar fi avută în vedere numai după ce forţele armate iraniene vor fi fost suficient de slăbite de atacurile aeriene care continuă în prezent, scrie Axios.

Obiectivul planului

Obiectivul operaţiunii ar fi controlul asupra celor circa 450 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 60% pe care Iranul le deţine şi care, susţin oficialii citaţi, ar putea fi transformate în arme nucleare "în câteva săptămâni". Relatarea nu menţionează cum s-ar proteja de riscurile de contaminare radioactivă militarii care ar participa la o astfel de misiune.

Trump nu a exclus trimiterea forțelor speciale pentru a confisca uraniul îmbogățit al Iranului: „Totul este pe masă. Totul”.

Un înalt oficial al administrației a declarat săptămâna trecută reporterilor că Iranul a îmbogățit suficient uraniu pentru a obține material de calitate militară în 10 zile sau mai puțin.

Se crede că o mare parte din uraniu este păstrată în locurile bombardate în timpul operațiunii Midnight Hammer - Natanz, Isfahan și Fordow - potrivit oficialului.

„În teorie, dacă am avea control fizic asupra acelui teritoriu, dacă am avea control fizic asupra locurilor în care se află, am putea trimite oamenii noștri acolo și l-am putea dilua la fața locului”, a spus oficialul.

Iranul nu dă semne de slăbiciune

În pofida bombardamentelor şi uciderii ayatollahului Ali Khamenei, regimul iranian nu dă semne că i s-ar slăbi poziţia şi că un regim favorabil Washingtonului i-ar putea lua locul, obiectivul principal urmărit de fapt de preşedintele american Donald Trump, dincolo de neutralizarea programelor nuclear şi de rachete balistice ale Iranului.

Prin urmare, fără o intervenţie terestră, atacurile aeriene ar putea fi insuficiente pentru a conduce la o schimbare de putere la Teheran. O idee avansată de Trump, pentru a nu risca vieţile soldaţilor americani, este să incite grupările kurde să lanseze o astfel de ofensivă din Irak, deşi nu a exclus nici angajarea directă a trupelor americane.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a reiterat miercuri apelul său la "cea mai mare reţinere" pentru a evita "orice risc de incident radiologic". Anterior, el a precizat că AIEA nu are informaţii care să arate că Iranul ar fi avut un plan structurat de a construi o bombă atomică, aşa cum susţin SUA şi Israelul, care şi-au motivat atacurile aeriene împotriva Iranului invocând printre argumente că această ţară ar încerca să producă o bombă atomică.

Ultimele atacuri

Armata israeliană a anunţat că a lansat duminică după-amiază un nou val de atacuri aeriene pe scară extinsă împotriva Iranului, inclusiv asupra capitalei Teheran, care este învăluită într-un fum gros după bombardarea unor depozite de petrol şi a unei rafinării, una dintre ţintele atacate fiind cartierul general al forţelor spaţiale iraniene, care controlează satelitul iranian de monitorizare "Khayyam", transmit agenţiile AFP şi EFE.

"Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au început atacuri pe scară extinsă asupra ţintelor regimului terorist iranian din Teheran şi din alte zone ale Iranului", se arată într-un comunicat emis de armata israeliană, fără a oferi detalii despre obiectivele atacate.

Într-un comunicat separat, Forţele Aeriene israeliene afirmă că au executat duminică o serie de bombardamente împotriva unor ţinte multiple, inclusiv asupra cartierului general al Forţei Spaţiale a Gărzilor Revoluţionare Iraniene şi asupra a circa 50 de buncăre unde este stocată muniţie.

Acel cartier general "includea instalaţii de cercetare, precum şi o structură de comandă şi control pentru satelitul Khayyam, lansat în august 2022 şi utilizat de Gărzile Revoluţionare pentru a impulsiona activităţile teroriste şi a monitoriza statul Israel şi locuitorii săi", se arată în acelaşi text.

Bombardamentele americano-israeliene nu încetează de sâmbăta trecută. Teheranul s-a trezit duminică dimineaţă învăluit de un nor toxic, un amestec de ploaie şi fum, după ce forţele aeriene israeliene au bombardat pentru prima dată depozite de combustibil din capitală şi o rafinărie.

Numai sâmbătă Israelul a lovit circa 400 de ţinte în vestul şi centrul Iranului, inclusiv lansatoare de rachete balistice şi instalaţii de producţie de arme, susţine armata israeliană.

Atacurile aeriene israeliene şi americane în Iran au ucis până în prezent peste 1.300 de persoane, în timp ce represaliile iraniene cu drone şi rachete asupra Israelului au provocat zece decese în această ţară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri