La finalul celor trei manşe de calificare la schi acrobatic de la Jocurile Olimpice, Katerina Kotsar a avut surpriza să fie cerută în căsătorie de partenerul ei la baza pârtiei. Sportiva ucraineană, care s-a calificat în finală, a spus da!
Participând la proba de schi acrobatic big air la JO de iarnă din 2026, Katerina Kotsar nu numai că s-a calificat în finala de sâmbătă, dar a şi primit o cerere în căsătorie din partea partenerului său la finalul celor trei manşe de calificare.
Katerina, care încă purta casca şi mănuşile, a fost aşteptată la baza pârtiei de partenerul ei, care i-a cerut mâna în ziua de Valentine's Day. Schioarea acrobatică în vârstă de 25 de ani a spus „da” înainte de a-şi săruta logodnicul, cu inelul pe degetul drept, aşa cum este obiceiul în Ucraina şi în mai multe ţări din Europa de Est.
Ea este a doua sportivă căreia i s-a cerut mâna imediat după o probă: noua campioană olimpică la coborâre, Breezy Johnson, s-a logodit la câteva minute după ce a ieşit de pe pârtie în proba de super-G de joi, un vis împlinit pentru americancă.
Cu câteva momente înainte de această cerere în căsătorie, sâmbătă, Kateryna Kotsar a devenit prima sportivă ucraineană care s-a calificat pentru o finală olimpică la schi freestyle. În ciuda unei căzături la al treilea salt, care a făcut-0 să-şi piardă schiurile, ea a reuşit să obţină scoruri suficient de mari în primele două manşe (79,75 şi 75,75, adică un total de 155,50) pentru a termina pe locul 11, penultima poziţie calificativă.
La finalul celei de-a treia manşe, ea a arătat inscripţia „Freedom of memory” (libertatea memoriei) pe mănuşile sale, ca o formă de susţinere a compatriotului său Vladislav Heraskevich. Ucraineanul a fost descalificat joi dimineaţă din probele de skeleton pentru că a vrut să poarte o cască în onoarea coechipierilor săi ucişi în conflictul cu Rusia.
O interdicţie cu care s-a confruntat şi Kateryna Kotsar. „Am o cască preferată pe care o port în competiţii: «Fii curajos ca ucrainenii». Cu aproximativ o săptămână înainte de Jocurile Olimpice, am primit un e-mail în care mi se spunea că Comitetul Olimpic Internaţional considera această cască ca fiind propagandă şi că, prin urmare, nu o pot purta în timpul Jocurilor”, a explicat ea, care a participat şi la proba de slopestyle sâmbăta trecută (s-a oprit în calificări) şi care concurează în final cu o cască neagră.





























Comentează