Fostul premier Victor Ponta a intervenit dur în scandalul de plagiat care îl vizează pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, susținând că investigația publicată de jurnalista Emilia Șercan reprezintă un „atac politic coordonat”, lansat într-un moment al bătăliei pentru controlul sistemului judiciar. Ponta ridică semne de întrebare cu privire la momentul apariției acuzațiilor, la mai bine de un an de la numirea lui Radu Marinescu în funcție, și sugerează existența unei „rețele” care ar acționa selectiv împotriva unor actori considerați incomozi.
Ponta: „De ce abia acum? De ce după 14 luni?”
„Credeți că Emilia Șercan, „luptătoarea nemiloasă” prin care sunt atacați toți cei incomozi pentru REȚEAUA Soros–USR, a fost oarbă timp de 14 luni? Sau nu a citit în presă cine este ministrul Justiției? Sau o fi fost plecată la o mănăstire ori în Tibet, să se reculeagă, după ce a fost ea însăși acuzată de plagiat și după ce a primit ordin să o „spele” pe Kovesi de acuzații asemănătoare? „Băi, ești prost?” Radu Marinescu a fost numit ministru al Justiției la 22 decembrie 2024. Emilia Șercan spune abia la 12 ianuarie 2026 că „de mult nu a mai văzut un plagiat atât de grosolan”! Chiar în 14 luni, în 430 de zile, fix acum, când ministrul s-a trezit să spună că numirile de șefi la parchete „nu sunt politice”, a înviat Șercan și și-a deschis ochii ca să vadă un plagiat comis acum 19 ani! Când REȚEAUA a vrut să atace un politician incomod, a acționat încă din momentul nominalizării acestuia pe o funcție sau în maximum o lună. Acum, cu softuri performante și AI, le-au trebuit 14 luni ca să „îl vadă” pe Marinescu plagiator! Dacă nu ești propagandist plătit de REȚEAUA Soros–USR și nici „focă nervoasă”, poți să crezi o asemenea coincidență?”, scrie Ponta pe Facebook.
„Bătălia pentru Justiție” și miza parchetelor
Fostul premier leagă scandalul de plagiat de procesul de selecție pentru funcțiile-cheie din sistemul judiciar, inclusiv șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție și conducerea DNA. Potrivit lui Ponta, asistăm la un nou episod din ceea ce numește „Bătălia pentru Justiție”, în care anumite structuri ar încerca să își consolideze controlul asupra instituțiilor fundamentale ale statului.
„Doamna Șercan nu acționează niciodată neorganizat; ea primește „ținta” și „ordinul” și acționează în coordonare cu alți „jurnaliști” (v-a arătat PAH în Gândul ce „tare” munceau toți luni dimineață, la ora 5). Este un nou episod din „Bătălia pentru Justiție”, în care cei care au capturat Apărarea, Externele, Economia, Mediul, Radioul public ș.a.m.d. au nevoie de șef la ÎCCJ și de procuror-șef la DNA ca să „închidă cercul”! La PNL, sigur că speranțele să se opună sunt fix zero. La PSD… om vedea. Bine v-ați trezit în „ROMÂNIA CAPTURATĂ”!”, conchide Ponta pe Facebook.
Scandalul de plagiat al lui Ponta
Amintim că Victor Ponta a fost el însuși protagonistul unuia dintre cele mai cunoscute scandaluri de plagiat din politica românească. În 2012, la scurt timp după preluarea funcției de prim-ministru, Victor Ponta a fost acuzat că teza sa de doctorat conține numeroase pasaje copiate fără citare corespunzătoare. Investigații jurnalistice, inclusiv internaționale, au indicat existența a sute de pagini similare cu lucrări anterioare.
Deși Consiliul Național de Etică a decis inițial că nu este vorba despre plagiat, o analiză ulterioară realizată de Universitatea din București a concluzionat contrariul. În 2016, CNATDCU a decis retragerea oficială a titlului de doctor al lui Victor Ponta. Fostul premier a respins constant acuzațiile, însă a renunțat la titlu, fără a exista consecințe penale.
Tot în 2012, au fost formulate acuzații de plagiat și la adresa Laurei Codruța Kovesi, pe atunci procuror general al României. Sesizările au fost analizate de CNATDCU, care, în decembrie 2016, a decis că teza acesteia nu constituie plagiat, apreciind că similitudinile identificate nu sunt substanțiale. Ulterior, acuzațiile au fost reluate în spațiul public, inclusiv în discursul politic, însă nu au fost urmate de o decizie academică sau judiciară care să ducă la retragerea titlului de doctor.
Un element central al controverselor de la acea vreme rămâne faptul că Victor Ponta, în calitate de prim-ministru și ministru interimar al Justiției, a semnat în 2013 numirea Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA. Decizia a fost contestată de o parte a clasei politice, care a invocat posibile înțelegeri politice.
Contextul actual al acuzațiilor la adresa ministrului Justiției
Scandalul actual a fost declanșat de o investigație de presă, publicată de Emilia Șercan, care susține că teza de doctorat a lui Radu Marinescu ar conține numeroase pasaje copiate fără indicarea sursei, inclusiv fragmente ample, consecutive, provenite din lucrări anterioare. Potrivit investigației, ar fi vorba de un procent semnificativ din lucrare, iar unele surse nu ar fi fost menționate nici în note, nici în bibliografie.
Radu Marinescu a respins acuzațiile, invocând standardele academice existente la momentul susținerii tezei și validarea obținută prin procedurile oficiale. Ministrul a susținut că evaluarea trebuie realizată de instituțiile competente și nu „prin verdicte mediatice”, sugerând totodată că momentul apariției acuzațiilor nu este întâmplător, având loc în plin proces de selecție pentru funcțiile de conducere din parchete.
Cazul a generat reacții politice puternice. Partidul din care face parte ministrul i-a acordat sprijin, vorbind despre un atac politic, în timp ce opoziția a cerut lămuriri rapide și, în unele cazuri, demisia ministrului, pe motiv de integritate. În paralel, Comisia de Etică a Universității unde a fost susținut doctoratul a anunțat declanșarea procedurilor preliminare, fără a exista, până în acest moment, o decizie de fond.





























Comentează