România "poate să ridice pretenţia de a vorbi mai mult despre Sănătate în plan european", în special în momentul în care ţara noastră va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în 2019, a declarat, marţi, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, potrivit agerpres.ro.
"Din păcate, Uniunea Europeană nu are o competenţă prea mare în domeniul reglementării Sănătăţii. Ceea ce se decide la nivel european se decide prin acordurile între statele membre. Ne-am dori ca într-adevăr Comisia Europeană să joace un rol mai amplu, să ne sprijine mai mult", a spus Negrescu, în deschiderea Aspen Healthcare Forum - eveniment ce cuprinde discuţii legate de provocările majore din domeniul Sănătăţii.
El a afirmat că, în contextul în care România va prelua, peste doi ani, preşedinţia Consiliului UE, ţara noastră poate "să ridice pretenţia de a vorbi mai mult despre Sănătate în plan european".
"Este important să conştientizăm că nu există doar soluţii naţionale la problemele de sănătate cu care ne confruntăm. Există soluţii europene, există soluţii globale şi, dacă punem împreună cunoştinţele noastre, cu siguranţă vom găsi cele mai bune soluţii", a punctat ministrul delegat.
Negrescu a apreciat că "o intervenţie mai amplă a Europei în acest domeniu ar însemna şi alocarea de mai multe fonduri către ceea ce înseamnă dezvoltarea medicală şi investiţiile medicale". Teme ce ar beneficia de soluţii la nivel regional şi care ar putea fi abordate de România sunt, în opinia ministrului delegat, "exodul medicilor, mobilitatea pacientului, accesul la medicamente şi fluxul medicamentelor".
La rândul său, preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, a vorbit despre necesitatea ca reforma în Sănătate să se încheie în ţara noastră.
"România va deţine preşedinţia Consiliului UE în 2019. (...) Cât de credibilă va fi România când va vorbi de Sănătate, de Educaţie, de infrastructură, când noi suntem ultimii în toate clasamentele din Uniunea Europeană? Cum putem fi credibili în inima Europei când nu putem depăşi lucruri care sunt de depăşit?", a afirmat Geoană.
El a adăugat că forumul, aflat la a şasea ediţie, îşi doreşte să aducă răspunsuri la problemele din Sănătate din perspectivă regională. "Toată Europa de Sud-Est sau Centrală are aceeaşi problemă şi refuzăm să învăţăm unii de la alţii", consideră Mircea Geoană.
Acesta a felicitat Senatul României pentru că a adoptat Legea vaccinării. "Arată că raţiunea şi înţelepciunea se găsesc în România", a punctat Geoană.
Victor Negrescu: România poate să ridice pretenţia de a vorbi mai mult despre Sănătate în plan european
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

230
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
230

3.108
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.108

7.413
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
7.413

4.076
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.076

3.866
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.866

61
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
61

8.216
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.216

175
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
175

2.670
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.670

619
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
619

1.686
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.686

1.828
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.828

12.549
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
12.549
















Comentează