Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a evocat la Bruxelles liniile de abordare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, subliniind că ţara noastră îşi propune să devină un factor de coeziune la nivelul UE, informează MAE, citat de Agerpres.
Negrescu s-a întâlnit marţi, în cea de-a doua parte a vizitei de lucru pe care a efectuat-o la Bruxelles, cu vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul european pentru uniunea energiei, Maros Sefcovic, şi cu comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE, în convorbirile avute, ministrul delegat a reiterat eforturile depuse de Guvernul României în cadrul procesului de pregătire şi a evocat liniile de abordare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, sub aspectul obiectivului de a pune cetăţeanul în centrul procesului decizional european.
În cadrul întâlnirii cu Maros Sefcovic, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind dosarele de actualitate la nivelul Uniunii Europene în materie de energie.
"Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene va continua demersurile preşedinţiilor anterioare şi are în vedere tematici prioritare în domeniul energiei, respectiv viitorul implementării Uniunii Energiei şi dezvoltarea infrastructurii energetice europene. Vom acţiona, pe durata celor şase luni de mandat, în calitate de mediator imparţial şi ne propunem să devenim un factor de coeziune la nivelul Uniunii Europene", a subliniat Victor Negrescu.
Discuţiile purtate cu Margrethe Vestager s-au axat pe aspecte legate de consolidarea dialogului cu Comisia Europeană în domeniul concurenţei, ministrul delegat evidenţiind că implementarea strategiei privind piaţa unică la nivel european reprezintă o tematică de interes a Preşedinţiei României la Consiliul UE.
"Aplicarea normelor în materie de concurenţă trebuie să se facă efectiv şi în mod unitar la nivelul Uniunii Europene, iar autorităţile naţionale de concurenţă, prin acţiuni specifice şi cu instrumente adecvate, pot contribui la crearea unei veritabile pieţe unice. În acest spirit, mesajul nostru se va axa pe tot parcursul celor şase luni de mandat pe nevoia de convergenţă economică, socială şi teritorială cu scopul de a creşte competitivitatea Uniunii Europene", a explicat Negrescu, potrivit sursei citate.
România va asuma în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019 Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Victor Negrescu la Bruxelles: 'Cât timp vom avea președinția UE, ne-am propus să fim un factor de coeziune'
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.385
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
1.385

54
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
54

31
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
31

1.655
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
1.655

697
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
697

1.251
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.251

3.003
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
3.003

4.878
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
4.878

4.395
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
4.395

1.881
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
1.881

2.766
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.766

2.995
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
2.995

5.685
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
5.685
















Comentează