Echipa VfL Bochum a fost amendată cu suma de 45.000 euro de către Federaţia germană de fotbal (DFB) pentru incidentele provocate de suporterii săi la partida cu Borussia Dortmund, din Bundesliga, din luna aprilie, scrie DPA.
Conform sursei, la acel meci, cel puţin 30 de petarde şi alte materiale pirotehnice au fost aruncate din tribune spre teren, într-un meci în care, jucând în deplasare, Bochum s-a impus de o manieră spectaculoasă, cu 4-3.
Oficialii clubului au precizat că nu vor face recurs la decizia primită, în contextul în care DFB a indicat că jumătate din amendă poate fi folosită de club pentru îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă pe propriul stadion.
Bochum a încheiat pe locul 13 ediţia trecută din Bundesliga.
VfL Bochum a fost amendată de Federaţia germană
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

39
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
39

31
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
31

25
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
25

30
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
30

3.310
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
3.310

30
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
30

26
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
26

111
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
111

31
Gaël Monfils și Andrei Pavel, invitați la meciul de retragere al Simonei Halep
31

46
Marian Aliuță spune unde a greșit Mircea Lucescu. Jucătorul luat la ochi de fostul internațional
46

29
S-a stabilit programul semifinalelor Cupei României la handbal feminin
29

169
Gică Hagi, primele măsuri după ce va deveni selecționerul României. Obiectivul 'Regelui'
169

96
Sorana Cîrstea a decis ce va face după retragerea din tenis: 'Am foarte multe planuri și foarte multe interese'
96
















Comentează