Franţa se pregăteşte luni pentru ceea ce ar putea deveni una dintre cele mai fierbinţi zile înregistrate vreodată în această ţară, cu temperaturi ce ar putea atinge 40 de grade Celsius în regiunile costiere preferate de turişti, în timp ce incendiile s-au intensificat în vest şi sud, informează Reuters.
"Vârful acestui val de căldură este aşteptat luni", a indicat într-un comunicat MeteoFrance, prognozând temperaturi cuprinse între 40 şi 42 de grade Celsius - şi "mai ridicate pe alocuri", pe coasta de vest a Franţei cu ieşire la Oceanul Atlantic.
"Ziua ar putea deveni una dintre cele mai fierbinţi înregistrate vreodată în Franţa", a precizat MeteoFrance, adăugând că temperaturile ar putea atinge valoarea fără precedent de 40 de grade Celsius în oraşul Brest din Bretania, în nord-vestul ţării.
Recordul naţional de temperatură medie din cursul unei zile, de 29,4 grade Celsius, stabilit în timpul valurilor istorice de caniculă din 2003 şi 2019, ar putea fi doborât luni.
Fumul dens a continuat să se ridice deasupra plajelor de pe coasta atlantică din apropierea emblematicei ''Dune du Pilat'' - duna de nisip cea mai înaltă din Europa - în zona Arcachon, incendiile de vegetaţie fiind alimentate de vânturile puternice şi de temperaturile ridicate.
Ministrul de Interne Gerald Darmanin a trimis în regiune încă trei avioane pentru stingerea incendiilor.
Flăcările din regiune s-au extins pe 14.000 de hectare, a declarat prefectura locală într-un mesaj publicat pe Twitter luni dimineaţă, adăugând că au fost raportate cazuri de persoane rănite.
Franţa a emis duminică alerte cod roşu pentru mai multe regiuni, locuitorii fiind sfătuiţi "să fie extrem de vigilenţi".
Vestul Europei se topește - Franţa se pregăteşte pentru temperaturi record
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25
















Comentează