Vești bune despre Anthony Joshua: starea sa e stabilă după accidentul din Nigeria

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 30-12-2025 09:30

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Anthony Joshua a fost rănit într-un accident mortal luni, în Nigeria, iar managerul său, Eddie Hearn, a dat veşti liniştitoare pe reţelele de socializare, conform news.ro.

Eddie Hearn a publicat un comunicat pe reţelele sociale pentru a da veşti despre boxer. Mai devreme în aceeaşi zi, el explicase iniţial pentru BBC că doreşte să ia o pauză, pentru a nu „specula asupra stării sale”.

După ce a discutat cu Joshua, Hearn a dat veşti liniştitoare. „Matchroom Boxing poate confirma că Anthony (Joshua) a fost rănit în accident şi transportat la spital pentru a fi examinat şi îngrijit. Starea lui este stabilă şi va rămâne sub observaţie. ”

Sina Ghami, preparatorul fizic al lui Joshua, şi Kevin „Latz” Ayodele, antrenorul său personal, au decedat în urma accidentului, care a emoţionat lumea boxului pe reţelele de socializare.

Managerul a transmis, de asemenea, „sincerele sale condoleanţe şi rugăciunile sale familiilor şi prietenilor tuturor persoanelor afectate” şi a cerut „respectarea vieţii lor private în această perioadă dificilă”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri