Veniturile din industria hotelieră au crescut în 2018 pentru al 8-lea an consecutiv, în timp ce profitabilitatea a cunoscut un avans de la 6,3%, la peste 15%, potrivit unui studiu de specialitate, remis, marţi, AGERPRES.
Astfel, veniturile totale ale firmelor din domeniul hotelier au fost de peste 5,5 miliarde lei în 2018, în creştere cu 10% faţă de anul anterior şi cu 18% în raport cu 2016, când companiile de profil au raportat venituri de 4,66 miliarde lei.
În acelaşi timp, marja de profit a companiilor din domeniul hotelier a înregistrat o creştere spectaculoasă, de la 6,3% în anul 2016 la peste 15% în 2018, arată analiza realizată de Termene.ro.
Evoluţia pieţei hoteliere la nivel de venituri - avans de 10% în 2018 comparativ cu anul precedent - este în linie cu creşterile macro raportate de acest sector de activitate: ponderea turismului în Produsul Intern Brut (PIB) a crescut de la 1,5% la aproximativ 2,6%, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2018 au însumat 12,8 milioane, în creştere cu 6,3% faţă de anul 2017, iar înnoptările, în număr de 28,4 milioane, au avansat cu 5,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
În acelaşi timp, piaţa hotelieră din România rămâne una dintre cele mai atractive pieţe din regiune în ceea ce priveşte sectorul de tranzacţii şi investiţii.
"Investiţiile, planurile de business sănătoase din ultimii ani şi riscurile asumate de mediul privat încep să se vadă în rezultatele companiilor din industria hotelieră. Este al optulea an consecutiv de creştere pentru afacerile cu hoteluri, iar tendinţa este vizibilă şi prin interesul managerilor din industria ospitalităţii pentru informaţii în timp real despre firmele din România. Avansul pieţei hoteliere are la bază creşterea constantă a capacităţii de cazare a hotelurilor din marile oraşe, introducerea voucherelor de vacanţă, creşterea tarifelor şi a gradului de ocupare pentru hotelurile din ţară", a declarat Adrian Dragomir, CEO al Termene.ro, platforma care oferă informaţii actualizate în timp real despre firmele din România.
Calitatea serviciilor din turism este în strânsă legatură cu dinamica furnizorilor şi a angajaţilor din domeniu, iar un element important este riscul ca clientul, în cazul de faţă compania care operează un hotel, să intre în insolvenţă.
Riscul de a intra în insolvenţă poate fi asociat cu riscul ca firma hotelieră să nu-şi mai poată plăti colaboratorii. Astfel, evoluţia numărului de companii care pot intra în insolvenţă a arătat o ameliorare a situaţiei în intervalul 2016 - 2018, iar în ultimul an numărul potenţialilor rău platnici a scăzut cu 6 puncte procentuale (peste 20%) - de la 39% companii în anul 2016, la mai puţin de 32% în anul 2018.
"Aproape patru din zece clienţi din domeniul hotelier îşi întârziau sau chiar nu-şi plăteau colaboratorii în anul 2016, iar acum numărul acestora a scăzut spre nivelul de trei firme din zece. Trendul este spectaculos, dar pericolul pândeşte la colţ: în medie, o treime din companiile din domeniu pot fi în situaţia nedorită de a nu-şi mai putea plăti colaboratorii", a adăugat Dragomir
Veniturile din industria hotelieră au crescut în 2018 pentru al 8-lea an consecutiv
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

77
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
77

407
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
407

658
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
658

1.465
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.465

32
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
32

65
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
65

715
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
715

80
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
80

45
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
45

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.808
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.808

3.155
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.155

12
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
12
















Comentează