Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a spus joi că doreşte "o conversaţie" cu omologul său american, Donald Trump, care a impus sancţiuni împotriva ţării sale, afirmând totuşi că păstrează "arma în mână" contra oricărei eventuale agresiuni, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Dacă el este atât de interesat de Venezuela, eu sunt aici, eu sunt şeful la ceea ce-l interesează", a subliniat Maduro, într-un discurs în faţa noii şi foarte criticatei adunări constituante. Nerecunoscută de opoziţie şi de ţările occidentale, această adunare l-a confirmat în unanimitate în funcţia de "preşedinte constituţional al republicii bolivariene a Venezuelei".
"Întreprindeţi demersuri pentru ca să pot avea o conversaţie personală cu Donald Trump", i-a ordonat preşedintele Maduro ministrului său al Afacerilor Externe, Jorge Arreaza.
Preşedintele socialist doreşte ca această discuţie să aibă loc prin telefon sau la New York, cu ocazia Adunării Generale a Naţiunilor Unite, pe 20 septembrie.
În timp ce-şi afirma dorinţa de a avea relaţii "normale" cu SUA, el l-a avertizat pe Donald Trump că ţara sa va răspunde "cu arma în mână" la o eventuală agresiune.
"Venezuela nu se va preda niciodată (...) ar trebui să ştie imperiul american", a adăugat preşedintele socialist.
De la începutul lunii august, Statele Unite l-au catalogat pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro ca "dictator" şi i-au impus sancţiuni fără precedent ca răspuns la alegerile marcate de violenţe ce au condus la formarea Adunării Constituante, o instituţie respinsă de opoziţie.
Miercuri, guvernul american a adoptat sancţiuni faţă de opt oficiali venezueleni implicaţi în crearea noii adunări.
Totodată, Maduro a acuzat Washingtonul că este în spatele ultimului "atac terorist" asupra unei baze militare, duminică, la Valencia (nord), apreciind că "ei au reluat metodele brutale ale loviturii de stat".
El a rostit acest discurs în faţa celor 545 de membri ai acestei noi adunări, însărcinată în special cu rescrierea Constituţiei din 1999. Aceasta va guverna ţara timp de mai puţin de doi ani, mandatul preşedintelui urmând să ia sfârşit în ianuarie 2019.
El a prezentat apoi o lege ce prevede pedepse cuprinse între 15 şi 25 de ani de închisoare pentru orice persoană ce exprimă "ură, intoleranţă şi violenţă" şi a reiterat necesitatea de a aplica "o justiţie severă" şi de a ridica imunitatea deputaţilor şi altor aleşi acuzaţi că au incitat la violenţe în timpul manifestaţiilor.
Protestele faţă de Maduro au făcut, de la începutul lui aprilie, peste 125 de morţi, într-un context de gravă criză economică.
Venezuela: Preşedintele Maduro doreşte să aibă 'o conversaţie' cu Trump
București
21°C
Articole Similare

1.311
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
1.311

19
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
19

38
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
38

45
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
45

4.573
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
4.573

65
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
65

1.220
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.220

75
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
75

19
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
19

108
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
108

39
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
39

6.054
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
6.054

126
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
126
















Comentează