Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad Al Hussein, denunţă, într-un raport publicat miercuri, încălcările masive ale drepturilor omului comise împotriva manifestanţilor în Venezuela, constatând 'existenţa unei voinţe politice de reprimare a vocilor critice şi de inducere a fricii în rândul populaţiei', transmite AFP, conform agerpres.ro.
În raportul său, Înaltul Comisariat subliniază că 'recursul generalizat şi sistematic la forţă excesivă în timpul manifestaţiilor şi la detenţia arbitrară de manifestanţi şi opozanţi politici prezumtivi arată că nu este vorba despre acţiuni izolate şi ilegale din partea câtorva poliţişti'.
Dimpotrivă, aceasta demonstrează 'o voinţă politică de a reprima vocile critice şi de a induce teama în rândul populaţiei, în scopul de a pune capăt protestelor'.
Totodată, raportul acuză forţele de securitate şi miliţiile proguvernamentale că sunt răspunzătoare de moartea a cel puţin 73 de manifestanţi, pentru celelalte până la aproape 130 de decese responsabilii nefiind încă identificaţi.
Documentul mai denunţă recurgerea la 'şocuri electrice, la practici de suspendare de încheieturile mâinilor, la asfixiere cu gaz şi la ameninţări cu moartea sau cu violenţe sexuale'.
După ce autorităţile venezuelene au refuzat accesul anchetatorilor ONU în ţară, comisarul Zeid a delegat o echipă de specialişti în drepturile omului să intervieveze de la distanţă, între 6 iunie şi 31 iulie, în jur de 135 de victime ale violenţelor şi familiile lor, precum şi martori, jurnalişti, avocaţi, medici şi membri ai Biroului procurorului general.
Potrivit Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, criza economică şi socială persistentă şi tensiunile politice în creştere riscă să agraveze situaţia în Venezuela.
Raportul prezentat miercuri relevă 'tratamente degradante asimilabile în anumite cazuri torturii', a menţionat Zeid, care mai notează că 'dreptul la adunare în mod paşnic a fost încălcat sistematic, iar un mare număr de manifestanţi şi de persoane identificate drept opozanţi politici au fost arestaţi'.
Potrivit estimărilor unei organizaţii neguvernamentale locale, mai mult de 50.000 de persoane au fost reţinute începând cu 1 aprilie şi peste 1.000 erau încă încarcerate la data de 31 iulie, aminteşte raportul.
ONU mai denunţă atacurile desfăşurate de forţele de securitate împotriva jurnaliştilor pentru a-i împiedica să acopere mediatic manifestaţiile, criticând, de asemenea, noua 'Comisie pentru adevăr, justiţie şi pace', recent înfiinţată de Adunarea Constituantă, despre care afirmă că 'nu întruneşte criteriile fundamentale de transparenţă şi de imparţialitate pentru desfăşurarea unor anchete independente'.
În concluzie, raportul invită Consiliul Drepturilor Omului al ONU să 'aibă în vedere luarea de măsuri pentru a împiedica ca situaţia drepturilor omului în Venezuela, stat care ocupă în prezent un loc în Consiliu, să se deterioreze şi mai mult'.
Venezuela: ONU denunță politica de represiune și încălcările masive ale drepturilor omului
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

47
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
47

328
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
328

736
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
736

49
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
49

1.933
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
1.933

1.436
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.436

1.870
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.870

4.627
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.627

1.117
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.117

954
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
954

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.380
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.380

3.207
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.207
















Comentează