Venezeula a acuzat marţi SUA că vor să saboteze dialogul între guvern şi opoziţie care a fost reluat de curând în insula Barbados, cu medierea Norvegiei, informează miercuri AFP potrivit Agerpres.
"După eşecul răsunător al tuturor acestor moduri de agresiune împotriva Venezuelei, administraţia (lui Donald) Trump vrea să distrugă procesul de dialog politic între guvern şi opoziţie", a declarat într-o postare pe Twitter ministrul venezuelean de externe Jorge Arreaza. Guvernul american vrea "să impună agenda lui de război", a scris Arreaza, fără a preciza la ce acţiuni recente ale SUA se referă.
Arreaza este unul dintre membrii delegaţiei trimise de preşedintele Nicolas Maduro pentru a negocia cu reprezentanţi ai opoziţiei venezuelene conduşi de preşedintele parlamentului Juan Guaido, care este recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de circa 50 de ţări, printre care SUA.
La rândul său, preşedintele Maduro s-a pronunţat cu insistenţă, marţi, pentru o apropiere între poziţiile guvernului şi opoziţiei, pentru a depăşi criza pe care o traversează Venezuela şi "a ajunge la pace". "Gata cu acest conflict inutil! Gata cu pucismul, cu conspiraţiile, comploturile, gata cu apelurile la o intervenţie militară!", a declarat Maduro la televiziunea naţională VTV. "Vreau să ne unim dincolo de divergenţe politice", a spus el.
Cu o zi înainte, Maduro şi-a exprimat optimismul după demararea, pe insula Barbados, a celei de-a treia runde de dialog, după luna mai. Două reuniuni organizate la Oslo în mai nu au dus la un rezultat tangibil.
Maduro acuză SUA că sunt responsabile de eşecul negocierilor precedente între guvern şi opoziţie, care au avut loc la sfârşitul lui 2017 şi începutul lui 2018 în Republica Dominicană.
Venezuela acuză SUA că vor să saboteze negocierile de pace
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

11
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
11

32
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
32

1.801
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
1.801

3.294
Se anunță nebunie în Orientul Mijlociu: Se închide un punct strategic, fix locul unde se află staționată Flota a 5-a a Marinei SUA
3.294

5.081
Revoltă la nivel înalt în armata SUA? Comandanții de rang înalt ar putea refuza să execute ordinul lui Donald Trump
5.081

4.962
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
4.962

2.423
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
2.423

2.161
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
2.161

3.102
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
3.102

16.901
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
16.901

239
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
239

1.580
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.580

1.502
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.502
















Comentează