Vaticanul a anunţat miercuri că a încheiat negocierile cu oficialii palestinieni cu privire la tratatul care ar recunoaşte efectiv Palestina ca stat, transmit DPA şi EFE.
Papa Francisc s-a referit la 'statul Palestina' în timpul vizitei de anul trecut la locurile sfinte ale creştinismului, dar la nivel oficial Vaticanul încă întreţine relaţii diplomatice cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP).
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a menţionat că sâmbătă (16 mai) Papa îl va primi în audienţă pe liderul palestinian Mahmoud Abbas, cu o zi înaintea canonizării primilor doi sfinţi de limbă arabă din Biserica Catolică.
Potrivit EFE, acordul, care va fi încheiat în ''viitorul apropiat'', va viza ''aspecte esenţiale ale vieţii şi activităţii Bisericii Catolice în Palestina'', relevă un comunicat de presă la Vaticanului.
Întrebat care este diferenţa dintre acordul încheiat în anul 2000 cu OEP şi cel actual, subsecretarul de stat al Vaticanului pentru relaţii cu statele, Antoine Camilleri, a invocat adoptarea pe 29 noiembrie 2012 a unei rezoluţii a ONU ce recunoaşte Palestina ca stat observator nemembru al Naţiunilor Unite.
Israelul a reacţionat la scurt timp după anunţul de miercuri al Vaticanului, declarând că decizia acestuia de a semna un tratat cu Autoritatea Palestiniană prin care se recunoaşte efectiv statul Palestina este ''dezamăgitoare'' .
''Suntem dezamăgiţi de decizia Vaticanului şi credem că ea nu va ajuta la readucerea palestinienilor la masa negocierilor'' de pace, a declarat Emmanuel Nahshon, purtător de cuvânt al diplomaţiei israeliene. AGERPRES
Vaticanul va semna un acord cu Palestina, Israelul se declară dezamăgit
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

246
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
246

423
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
423

13
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
13

603
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
603

301
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
301

750
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
750

1.796
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.796

2.199
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.199

1.129
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.129

24
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
24

4.572
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.572

2.902
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.902

103
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
103
















Comentează