Un bărbat în vârstă de 27 de ani care, fiind în stare de ebrietate, a provocat la sfârşitul lunii august un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr şi rănirea altor patru, a fost arestat preventiv.
În urmă cu o săptămână, bărbatul fusese reţinut de poliţişti şi plasat sub control judiciar în urma unei decizii a magistraţilor Judecătoriei Vaslui, dar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au contestat hotărârea, care a fost anulată la Tribunalul Vaslui. Magistraţii instanţei superioare au decis arestarea bărbatului pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Cinci bărbaţi au fost răniţi, în noaptea de 28 spre 29 august, după ce autoturismul cu care circulau a căzut într-un râu, în localitatea Oprişiţa.
La locul producerii accidentului s-au deplasat două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea şi două ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
"Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că autoturismul înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Deleşti, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în albia râului Racova. În urma evenimentului rutier au fost vătămate cinci persoane, conducătorul auto şi patru pasageri, bărbaţi cu vârste între 17 şi 27 de ani, care au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Una dintre persoane a decedat ulterior. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat", a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Vaslui: Arestat după ce a provocat un accident soldat cu moartea unui tânăr şi rănirea altor patru
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

150
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
150

987
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
987

898
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
898

531
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
531

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

31
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
31

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

23
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
23

3.250
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.250

5.697
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.697
















Comentează