Grupul ceh de utilităţi CEZ va începe procesul de vânzare a activelor din România în luna octombrie şi îşi doreşte ca transferul să fie finalizat sau aproape de finalizare în anul 2022, au declarat, luni, pentru AGERPRES, reprezentanţii companiei.
Aceasta după ce, luni dimineaţă, CEZ a anunţat, printr-un comunicat de presă, că lansează o testare de piaţă cu privire la procesul de transfer al activelor din România.
Întrebaţi de AGERPRES dacă acest lucru înseamnă demararea procesului de vânzare, oficialii companiei au răspuns: "Testarea de piaţă precede invitaţia pentru primirea unei oferte neangajante, care este o pre-fază pentru procesul de transfer al activelor. După testarea de piaţă, vom evalua interesul exprimat şi vom începe oficial procesul de transfer al activelor în luna octombrie".
Responsabilii companiei cehe au adăugat că nu se grăbesc cu finalizarea procesului, întrucât operaţiunile din România au rezultate pozitive.
"Procesul de transfer al activelor va avea mai multe etape şi ne aşteptăm ca durata lui să fie una standard pentru tranzacţii similare din punctul de vedere al mărimii şi al scopului. Ne dorim să avem un proces finalizat sau aproape de finalizare la sfârşitul anului 2022, conform strategiei aprobate de compania-mamă pentru procesul de transfer al activelor. Întrucât operaţiunile CEZ din România au rezultate pozitive, nu există o presiune imediată pentru transferul rapid al activelor. Toate activităţile şi operaţiunile planificate vor continua până când transferul va fi încheiat", se mai arată în răspunsul companiei.
CEZ a inclus în testarea de piaţă şapte companii româneşti (Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România), conform comunicatului.
Potenţialii investitorii îşi pot exprima interesul atât pentru întregul grup de companii menţionate, cât şi în mod individual pentru oricare dintre companii. Ei vor găsi instrucţiuni pentru trimiterea intenţiilor pe site-ul web CEZ (www.cez.cz)
Testarea interesului de piaţă este realizată în mod exclusiv pentru CEZ de banca de investiţii Societe Generale.
Grupul CEZ în România se numără printre principalii lideri de utilităţi integrate din România. Acesta include una dintre cele mai mari companii de distribuţie (1,4 milioane portofoliu de clienţi, 6.826 GWh de energie electrică livrată în 2018), cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa situat la Fântânele-Cogealac (capacitate instalată de 600 MW, producţie de 1.105 GWh în 2018), sistemul hidroelectric din Reşiţa format din patru lacuri de acumulare şi patru micro hidrocentrale (capacitate instalată 22 MW în total, producţie de 83 GWh în 2018) şi furnizarea de energie electrică şi gaze către clienţii finali (vânzări de 3.425 GWh în 2018).
Procesul de transfer al activelor din România se derulează în conformitate cu nouă strategie a companiei-mama, aprobată în luna iunie a acestui an. Aceasta prevede transferul treptat al activelor din Bulgaria, România, Turcia şi parţial şi din Polonia. Fac excepţie companiile axate pe domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO), pe care CEZ doreşte să le dezvolte mai departe acasă şi în străinătate.
Grupul CEZ a intrat pe piaţă energetică din România în 2005, odată cu achiziţia unei companii de distribuţie. Activele româneşti au generat de la început EBITDA pozitiv şi contribuie în mod regulat la dividendele Grupului CEZ.
Vânzarea activelor CEZ din România va începe în octombrie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

373
Experții avertizează: Reducerea accizei la combustibil nu rezolvă colapsul economic spre care mergem. România este pe marginea prăpastiei
373

499
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
499

40
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
40

1.396
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.396

31
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
31

15
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
15

57
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
57

2.351
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.351

3.722
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.722

2.014
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
2.014

51
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
51

6.961
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.961

4.817
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.817
















Comentează