Actualul sistem al normelor de funcţionare a lumii se ruinează, iar noi, reprezentanţi ai statelor mici, precum Republica Moldova, nu vedem o alternativă sigură, susţine preşedintele Republicii Moldova în discursul său pentru Forumul Crans Montana, care a fost citit joi, la forumul început la Bruxelles, de către consilierul prezidenţial pentru politică externă Aureliu Ciocoi, informează IPN.md şi Radio Chişinău, prleluate de agerpres.
Potrivit lui Dodon, nici Uniunea Europeană nu mai este în prezent foarte atractivă, din cauza valurilor de instabilitate cu care se confruntă.
În opinia preşedintelui Republicii Moldova, "actualele vremuri sunt unele foarte complicate şi, indiferent de continente, riscurile cărora suntem expuşi sunt identice: probleme demografice, izolaţionism economic, sărăcie, terorism". "În anumite regiuni ale globului oamenii se confruntă cu sfidări serioase la adresa securităţii, cu extinderea fenomenului corupţiei, cu scăderea dramatică a culturii politice", continuă Dodon.
"Se creează impresia că actualul sistem al normelor de funcţionare a lumii se ruinează, iar noi, reprezentanţi ai statelor mici, precum Republica Moldova, nu vedem o alternativă sigură', declară Igor Dodon. "Dacă odinioară imaginea UE era una foarte atractivă, în special pentru fostele republici sovietice după destrămarea blocului socialist, garantând stabilitate socio-economică şi politică, actualmente şi acest aranjament regional se confruntă cu puternice valuri de instabilitate. Pe parcursul a opt ani au avut loc modificări serioase în plan global", constată preşedintele moldovean.
Totodată, afirmă Igor Dodon, statele puternic dezvoltate domină substanţial ţările în curs de dezvoltare sau pe cele subdezvoltate, iar în acest sens "este relevant cazul Republicii Moldova, care, odată cu semnarea Acordului de liber schimb cu UE, a pierdut accesul pe piaţa Federaţiei Ruse din cauza restricţiilor impuse în mod unilateral de Moscova".
Preşedintele Republicii Moldova susţine că încearcă sa promoveze o politică externă echilibrată, să menţină şi să aprofundeze relaţiile cu UE, dar şi să restabilească bunele relaţii cu Federaţia Rusă.
Referitor la soluţionarea problemei transnistrene, Dodon consideră că elementul-cheie al reglementării politice finale şi durabile este "neutralitatea recunoscută internaţional a Republicii Moldova, ceea ce va permite inclusiv retragerea trupelor străine de pe teritoriul ţării".
Pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon precizează că, din motive tehnice, nu a fost posibilă participarea la forum a unei delegaţii a Republicii Moldova conduse de preşedinte, dar că acest discurs a fost rostit, în numele său, de Aureliu Ciocoi în deschiderea forumului.
Valurile de instabilitate fac Uniunea Europeană mai puțin atractivă, consideră Igor Dodon
Explorează subiectul
Articole Similare

250
UE pregătește o 'forță de reacție rapidă' de până la 100.000 de militari: Europa vrea să reducă dependența de trupele americane
250

1.611
VIDEO Ce ironie! Ucraina e „sfâșiată” de Rusia și SUA: Moscova atacă brutal pe front, în timp ce americanii fac presiuni la Kiev să cedeze teritorial
1.611

2.624
VIDEO Moment savuros la Conferința de Securitate de la Munchen: Ischinger readuce în scenă ochelarii purtați de Emmanuel Macron la Davos
2.624

1.893
Acordul semnat de JD Vance în Armenia pune Moscova pe jar - Erevanul se distanțează tot mai mult de Rusia
1.893

60
China reacționează la tentativa CIA de a recruta ofiței chinezi: "Forţele ostile Chinei nu îşi vor atinge obiectivele"
60

3.019
VIDEO România a ajutat Ucraina, dar a intrat în recesiune. Explicația premierului Ilie Bolojan: „E un fals”
3.019

143
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Marco Rubia s-a întâlnit cu omologul său chinez
143

2.871
O armada uriașă se adună la porțile Iranului - Cel mai mare portavion din lume pleacă din Caraibe către Orientul Mijlociu
2.871

220
Moscova sfidează Washingtonul - Ajutorul pentru Cuba va continua
220

138
Kremlinul a anunţat reluarea negocierilor de pace cu Ucraina
138

68
VIDEO Erupţie a vulcanului Piton de la Fournaise de pe insula Reunion
68

1.561
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
1.561

87
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
87

















Comentează