Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă anul trecut a fost de 7.553, în creştere cu 3,84% faţă de 2024, când au fost înregistrate 7.274 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), conform Agerpres.
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.359, număr în scădere cu 1,16% faţă de perioada ianuarie-decembrie 2024.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 661 insolvenţe (plus 13,77%), Cluj - 511 (minus 3,40%), Timiş - 427 (plus 0,71%), Ilfov - 411 (plus 45,74%) şi Iaşi - 256 (minus 16,07%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat anul trecut în judeţele Covasna - 26 (minus 7,14%), Harghita - 34 (minus 10,53%), Botoşani - 36 (minus 30,77%), Vaslui - 50 (plus 21,95%), Giurgiu - 51 (minus 1,92%) şi Gorj - 54 (minus 6,90%).
Numai în luna decembrie 2025 au fost înregistrate 1.046 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti, respectiv 208, şi în judeţele Cluj (78), Timiş (63) şi Bihor (60).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.587 (minus 16,56% comparativ cu perioada ianuarie-decembrie 2024), construcţii - 1.374 (minus 8,34%), transport şi depozitare - 797 (plus 5,98%) şi în industria prelucrătoare - 746 (minus 12,44%).





























Comentează