La început de 2026 mii de salariați din România sunt în șomaj tehnic sau în pragul concedierii. La finele lui 2025, șomajul deja era la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani.
Concedieri în România în 2026
Mai multe fabrici auto din țară își închid porțile. De exemplu, producătorul de tapiserie pentru scaune auto Adient a anunțat că va închide fabrica din Ploiești, iar 1.010 oameni își vor pierde locurile de muncă.
La Dacia urmează să se facă noi concedieri voluntare, care ar putea reduce numărul de angajați la uzină cu până la 900 de persoane.
Combinatul siderurgic de la Galați e în ultima etapă înainte de faliment. Peste 3.000 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic și mulți spun că nu și-au mai primit salariile de luni întregi.
Azomureş, de asemenea, a anunţat că va plasa în şomaj tehnic aproximativ 600 de angajaţi. „Contractele majore de mentenanţă şi servicii vor fi suspendate sau reduse semnificativ, ceea ce va afecta direct peste 1.500 de angajaţi ai contractorilor care îşi desfăşoară activitatea aproape permanent pe platforma Azomureş”, a mai transmis combinatul.
Iar OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze naturale din România, a confirmat oficial planul de a desființa 1.000 de posturi până în 2027, ca parte a unui proces de restructurare. Procesul de restructurare a început deja. Aproximativ jumătate dintre concedieri au avut loc în 2025.
Câți oameni au fost concediați în 2025
Aproape 12.000 de angajaţi au fost concediaţi anul trecut în România, de doua ori mai mulţi decât în 2024. Iar anul acesta, IT-ul, call-centerele și industria auto vor fi cele mai lovite domenii.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) arătau că, în luna octombrie 2025, peste 487.000 de români nu aveau serviciu și erau trecuți în evidența agențiilor Forțelor de Muncă. Sunt cu 23.000 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut. E cel mai mare număr din ultimii patru ani, comparabil cu perioada pandemiei, când economia a fost în mare parte închisă.
Cele mai îngrijorătoare cifre sunt despre tineri. Rata șomajului la grupa 15–24 de ani e foarte mare, 26,9%.





























Comentează