Şeful campaniei de vaccinare din Franţa, Alain Fischer, a declarat, luni, că se aşteaptă ca ţara să revină la un fel de condiţii de viaţă "normale" până la vară sau până la toamnă, datorită unei campanii susţinute de vaccinare anti-COVID-19, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Expertul a declarat pentru televiziunea franceză BFM că armata va fi angrenată în planurile de accelerare a campaniei de vaccinare şi că Franţa este încă în măsură să respecte obiectivele de vaccinare în pofida eşecurilor înregistrate cu vaccinul AstraZeneca.
"Va dura ceva timp pentru ca viaţa să revină la normal", a spus el. În privinţa persoanelor mai vulnerabile, ar trebui să fim aproape gata cu campania de vaccinare până în luna mai. Însă o revenire la normalitate se va produce în vară sau chiar în toamnă, a afirmat Alain Fischer.
În Franţa, 6.191. 666 de persoane au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 de la începutul campaniei, reprezentând 9,2% din totalul populaţiei şi 11,8% din populaţia adultă, potrivit datelor furnizate duminică de Ministerul Sănătăţii.
Aproape o treime dintre francezi au intrat, de sâmbătă, într-o perioadă de lockdown de o lună, mulţi dintre aceştia exprimând oboseală şi confuzie cu privire la ultima serie de restricţii menite să limiteze răspândirea coronavirusului.
Vaccinarea anti-COVID-19 - Când va reveni Franța la o viață normală
București
7°C
Articole Similare

13
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
13

650
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
650

464
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
464

529
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
529

45
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
45

985
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
985

628
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
628

1.186
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.186

58
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
58

815
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
815

616
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
616

101
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
101

892
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
892
















Comentează