Deputaţii USR Adrian Prisnel şi Cristian Seidler au depus o iniţiativă legislativă care interzice parlamentarilor să-şi mărească propriile salarii.
Potrivit unui comunicat al USR, transmis AGERPRES, proiectul de Lege pentru modificarea art. 42, alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prevede, în esenţă, că modificările făcute coeficienţilor de stabilire a indemnizaţiilor lunare se vor aplica doar odată cu începutul unui nou mandat al celor două Camere ale Parlamentului.
"Astfel, orice majorare a indemnizaţiei va fi valabilă doar pentru viitorul Parlament, iar parlamentarii nu vor mai putea să voteze creşterea indemnizaţiilor proprii", precizează USR.
Deputatul USR Adrian Prisnel consideră că este imoral ca parlamentarii să-şi legifereze drepturi speciale.
"Dreptul parlamentarilor de a-şi vota propriile salarii este un privilegiu în raport cu celelalte categorii de salariaţi care nu pot decide asupra propriilor venituri. Faptul că aceştia votează majorările de salarii de care vor beneficia ei înşişi este privit drept un conflict de interes. Această percepţie reprezintă şi una dintre cauzele pentru care Parlamentul României este o instituţie în care cetăţenii au foarte puţină încredere. Un vot pentru acest proiect ar fi o dovadă că parlamentarii au înţeles mesajul societăţii: nu vă mai votaţi privilegii", a declarat deputatul USR, citat în comunicat.
Potrivit deputatului USR Cristian Seidler, dezbaterea aceasta a avut loc în multe state din lume, mai ales în contextul în care opinia publică a perceput un abuz al acestui drept. "În unele dintre aceste state au fost adoptate legi care să elimine posibilitatea ca parlamentarii să-şi poată stabili propriile salarii. În Marea Britanie, spre exemplu, în urma unui scandal public, a fost înfiinţată o autoritate independentă care stabileşte şi gestionează veniturile parlamentarilor. Ne gândim că aceasta ar putea fi o soluţie şi pentru România. Primul pas este însă să limităm acest drept", afirmă Seidler.
Potrivit comunicatului, prin acest proiect de lege USR continuă seria de iniţiative legislative care "urmăreşte eliminarea unor drepturi speciale ale parlamentarilor, văzute de cetăţeni ca privilegii". Anul trecut USR a depus un proiect de lege menit să elimine toate pensiile speciale şi să le limiteze pe cele ale magistraţilor şi ale militarilor. Proiectul a fost respins săptămâna trecută în Comisia pentru Muncă a Senatului de către majoritatea PSD-ALDE, mai precizează USR.
USR: Proiect de lege care interzice parlamentarilor să-şi mărească salariile, depus la Parlament
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

305
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
305

66
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
66

13
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
13

1.715
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.715

1.130
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.130

2.973
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
2.973

2.350
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.350

2.268
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.268

1.056
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.056

673
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
673

3.850
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.850

2.044
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
2.044

39
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
39
















Comentează