Uniunea Salvaţi România contestă modificările aduse la Legea Educaţiei, care ar permite rectorilor să ocupe mai mult de două mandate succesive, şi anunţă că a depus din nou proiectul legislativ privind limitarea acestor mandate.
"USR consideră că amendamentul depus de senatorul PSD Liviu Pop la Legea Educaţiei, votat pe 10 februarie în Senat, este un cadou pentru rectorii cu carnet de partid sau care au făcut favoruri politicienilor. Unul dintre rectorii care va beneficia de acest cadou este Tudorel Toader, fostul ministru al Justiţiei şi în prezent rector la Universitatea Ioan Cuza din Iaşi, care a slujit infractorii din PSD şi a modificat legile justiţiei", se arată într-un comunicat USR, potrivit Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, în aprilie 2019, parlamentarii USR Cristina Iurişniţi şi Vlad Alexandrescu au depus un proiect de lege care propunea limitarea mandatelor rectorilor şi decanilor la maximum două, însă propunerea a fost respinsă.
"Astăzi, 11 februarie, USR a depus din nou proiectul legislativ privind limitarea mandatelor rectorilor şi decanilor la maxim două şi care prevede şi o pondere de 25% pentru studenţi din numărul total de electori în cadrul alegerii rectorilor. USR susţine democratizarea universităţilor şi va continua lupta împotriva cumulului de putere a rectorilor susţinuţi politic", reiese din comunicat.
Vlad Alexandrescu, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a precizat că "doar deschizând competiţia pentru alegerea unor alte persoane în funcţia de rector" se poate asigura funcţionarea democratică şi meritocratică a învăţământului superior.
"Asistăm la un atac asupra democraţiei din învăţământul academic. În consecinţă, USR răspunde prin redepunerea în Parlament a legii de limitare a rectorilor la două mandate complete, deci perioada maximă de 8 ani. Şi actuala lege modificată cu dedicaţie de Victor Ponta lasă portiţe pentru a fi fentată. Anul acesta toţi rectorii feudalizaţi şi-au luat vacanţă de studii şi s-au autosuspendat o lună pentru a nu avea mandat complet şi, astfel, să poată candida din nou şi să rămână în funcţie. USR va corecta această răsplată a politicienilor pentru rectori", a adăugat Cristina Iurişniţi, membru Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
USR contestă modificările aduse la Legea Educaţiei și depune din nou proiectul de limitare a mandatelor rectorilor
Explorează subiectul
Articole Similare

1.047
VIDEO Nicușor Dan 'nu este un şantajist' - Liderul USR respinge scenariul blocării bugetului de stat: 'Nu-mi pierd somnul pe ameninţările PSD-ului'
1.047

1.767
VIDEO Liderul USR Fritz critică dur comunicarea Guvernului privind taxele locale: 'A fost execrabilă' / Ce spune despre impozitele românilor
1.767

810
VIDEO Dominic Fritz: 'Nu sunt mulţumit nici cu viteza, nici cu profunzimea reformelor pe care le facem' / Avertismentul lansat cu privire la datoria publică
810

73
Buzoianu afirmă că pe litoral există „4.000 de construcții care sunt suspecte să fie ilegale”
73

2.293
Vicepremier USR și ministru al Apărării, Radu Miruţă vrea să 'fure' primarii PSD: Cu ce a vrut să îi momească și cum a fost prins
2.293

1.806
Ministrul Mediului 'intră cu drujba' la Romsilva: 'Se vor înjumătăți posturile de directori / Vor avea și contract de mandat'
1.806

63
Vor fi concedieri la Ministerul Mediului? Buzoianu nu exclude această variantă
63

2.768
Ce a câștigat România după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Trump? Marius Lazurca: 'Nu am fost izolați' / Ce spune despre vizita lui Marco Rubio
2.768

4.383
Două nume grele pentru Primăria Capitalei: Traian Băsescu și Nicușor Dan, opțiunile lui Ciprian Ciucu
4.383

42
Victor Negrescu propune un mecanism european pentru digitalizarea IMM-urilor
42

4.070
Moartea unui consilier destabilizează echilibrul de forțe - Ciprian Ciucu acuză PSD și PPUSL că blochează reformele: 'A fost o încordare a mușchilor'
4.070

5.312
Călin Popescu Tăriceanu îl înțeapă pe Nicușor Dan după discursul în fața lui Trump: 'Nu știu cine-i pregătește discursul președintelui. Intervenție aproape școlărească'
5.312

2.409
FOTO Întâlnire în premieră, în SUA: Ministrul Cătălin Predoiu, discuții cu Tulsi Gabbard, directoarea Comunității Naționale de Informații
2.409

















Comentează