USR va contesta la Curtea Constituţională actul normativ prin care se aduc modificări Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, a anunţat, joi, deputatul USR Stelian Ion, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
"Am decis să contestăm la Curtea Constituţională această lege. Ne-am apucat deja de redactarea obiecţiei de neconstituţionalitate. Vom invita toate partidele politice să se alăture demersului nostru pentru că aşa cum a fost modificată Legea finanţării partidelor politice, este foarte grav, ne întoarcem în timp, în perioada anului 2006 când finanţările se făceau discreţionar, se aduceau genţi cu bani la partid fără niciun control. (...) Iniţiatorii, e vorba de opt deputaţi şi senatori aparţinând minorităţilor naţionale au încercat doar eliminarea unui alineat dintr-un articol al legii. Senatul a respins această propunere dar în camera decizională, Camera Deputaţilor, deputaţii PSD au venit cu 99 de amendamente prin care s-a deturnat total legea de la ceea ce îşi propusese iniţial. Modificările sunt de substanţă, procedura este una interzisă de Constituţie şi vom ataca la CCR", a afirmat parlamentarul USR, potrivit agerpres.ro.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 176 voturi 'pentru', 96 'împotriva' şi şapte abţineri, modificări la Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Deputaţii au aprobat raportul Comisiei juridice care include mai multe amendamente propuse de PSD, printre care şi abrogarea prevederii referitoare la confiscarea contribuţiilor pentru campania electorala care nu respectă legea.
USR contestă la CCR actul normativ prin care se modifică Legea privind finanţarea partidelor politice
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.589
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.589

1.722
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.722

58
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
58

3.955
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.955

3.743
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.743

164
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
164

113
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
113

2.689
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.689

1.284
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.284

1.947
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.947

4.199
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.199

6.864
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.864

6.151
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.151
















Comentează