Cuba a fost cufundată în întuneric marţi seară din cauza unei întreruperi generale a curentului electric ca urmare a pagubelor provocate reţelei sale de electricitate de către uraganul Ian, a anunţat compania de stat de electricitate Union Electrica, potrivit AFP.
Ţara este "fără serviciu electric", a scris compania pe Twitter, explicând această pană de curent generalizată prin trecerea uraganului de categoria 3 care a devastat vestul insulei, fără a face victime, înainte de a se îndrepta spre Florida.
"În prezent nu există niciun serviciu de energie electrică în ţară", a declarat Lazaro Guerra, directorul tehnic al Union Electrica, pentru televiziunea cubaneză.
Ministerul Energiei şi Minelor a declarat că este vorba despre o "situaţie excepţională", a cărei soluţie "necesită o mare precizie", şi că serviciul de energie electrică va fi restabilit treptat.
Doar puţinii locuitori care dispuneau de un generator pe benzină acasă sau la birou au avut acces la electricitate în această ţară de 11,2 milioane de locuitori.
În timp ce efectele uraganului încă se simţeau pe coastă, în timpul nopţii, locuitorii s-au plimbat pe străzi ghidaţi de telefoanele mobile, iar unele case erau luminate de lumânări sau lanterne.
Ian a lovit puternic Pinar del Rio, cea mai vestică provincie a insulei, la primele ore ale dimineţii, provocând importante pagube materiale, precum şi în oraşele din apropiere Artemisa şi Havana, unde trăiesc 2,1 milioane de persoane.
Uraganul Ian a lovit Cuba - Întreaga țară a fost cufundată în întuneric
Articole Similare

3.827
Situația escaladează major | Forțele armate israeliene au intrat terestru în Liban: mișcări tactice pe front
3.827

118
Conflictul din Iran - Franța va colabora cu China în vederea dezescaladării
118

40
Donalf Trump pune capăt boicotului și participă la Dineul Corespondenţilor de la Casa Albă
40

140
Puşcaşi marini americani au tras asupra protestarilor care au asaltat consulatul din Karachi (Reuters)
140

98
Premierul britanic îi răspunde lui Donald Trump şi spune că a acţionat în interesul Marii Britanii în criza din Iran
98

4.382
America face un anunț apocaliptic pentru liderii Iranului: „Cele mai grele lovituri urmează să vină, chiar mai brutal!”
4.382

138
JD Vance afirmă că schimbarea regimului de la Teheran nu este principalul obiectiv al preşedintelui Trump în Iran
138

3.305
Trump anunță cât ar mai putea dura războiul: Războaiele pot fi purtate la nesfârșit și cu mare succes, folosind doar aceste provizii
3.305

37
Peste 700 de civili ucişi în Iran de la începutul războiului, potrivit unui raport al unei organizaţii pentru drepturile omului
37

110
Friedrich Merz se întâlnește cu Donald Trump pe fondul atacurilor din Iran și al tensiunilor comerciale
110

43
Cutremur cu magnitudinea 6,1 în apropierea unei insule indoneziene
43

165
Zelenski: Croaţia a oferit Ungariei cantitatea necesară de petrol, dar Orban a refuzat
165

6.021
Gărzile Revoluţionare iraniene au închis Strâmtoarea Ormuz: „Incendiem orice navă care vrea să treacă!”
6.021

















Comentează