Uniunea Europeană face un pas important spre independența energetică. Astăzi, UE a adoptat un regulament care interzice treptat importurile de gaze naturale din Rusia. Măsura face parte din planul REPowerEU, lansat în 2022, ca răspuns la dependența Europei de combustibilii fosili ruși, notează Consiliul European.
Planul inițial REPowerEU a urmărit reducerea cererii de gaze, creșterea stocurilor, stimularea investițiilor în surse regenerabile și facilitarea achizițiilor comune de energie. Foaia de parcurs din 2025 propune eliminarea completă a importurilor rămase de gaze și petrol rusesc, precum și înlocuirea combustibilului nuclear provenit din Rusia cu alternative europene.
Cum va fi aplicată interdicția
Regulamentul stabilește un calendar gradual de eliminare a gazului rusesc. Importurile de gaz natural lichefiat (GNL) vor fi oprite începând cu 25 aprilie 2026, în timp ce gazul transportat prin conducte va fi interzis de la 17 iunie 2026.
În cazul contractelor pe termen lung, interdicția va fi complet aplicată până la sfârșitul anului 2027, cu posibilitatea ajustărilor în funcție de nivelul stocurilor de gaze necesare pentru sezonul de iarnă.
Pentru a asigura respectarea regulilor, importatorii trebuie să obțină autorizații prealabile și să demonstreze că gazul nu provine din Rusia sau este achiziționat conform contractelor existente cu perioade de tranziție. Excepțiile se aplică doar țărilor care îndeplinesc criterii stricte și care nu permit eludarea interdicției.
Vor urma și sancțiuni
Statele membre trebuie să aplice sancțiuni serioase pentru nerespectarea regulamentului. Companiile care încalcă regulile riscă amenzi de până la 3,5% din cifra lor de afaceri globală, iar persoanele fizice pot primi amenzi de cel puțin 2,5 milioane de euro.
De asemenea, până la 1 martie 2026, toate statele membre trebuie să prezinte planuri de diversificare a aprovizionării cu gaze și petrol, indicând volumele importate, barierele existente și soluțiile propuse pentru reducerea dependenței de Rusia.
Mecanismul de urgență
Comisia Europeană va monitoriza constant piața energetică și, în cazul unor perturbări grave, poate suspenda temporar interdicția pentru contractele pe termen scurt, timp de până la patru săptămâni, dar numai în situații strict necesare și declarate oficial de urgență.





























Comentează