Miniştrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene, reuniţi luni la Bruxelles în cadrul Consiliului Afaceri Externe, au prelungit cu un an, până la 14 noiembrie 2020, măsurile restrictive împotriva Venezuelei, având în vedere actuala criză politică, economică, socială şi umanitară din această ţară unde persistă acţiuni ce subminează democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului, informează un comunicat al Consiliului UE.
Măsurile includ un embargo asupra armelor şi asupra echipamentelor pentru represiune internă, precum şi interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor pentru 25 de persoane incluse pe listă care deţin funcţii oficiale şi sunt responsabile de încălcări ale drepturilor omului şi/sau de subminarea democraţiei şi a statului de drept în Venezuela.
Aceste măsuri sunt menite să contribuie la favorizarea unor soluţii democratice comune care să aducă stabilitate politică în ţară, permiţându-i acesteia să abordeze nevoile urgente ale populaţiei.
Măsurile specifice sunt flexibile şi reversibile şi concepute astfel încât să nu afecteze populaţia Venezuelei.
Uniunea Europeană prelungeşte sancţiunile contra Venezuelei
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

11
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
11

32
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
32

1.801
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
1.801

3.294
Se anunță nebunie în Orientul Mijlociu: Se închide un punct strategic, fix locul unde se află staționată Flota a 5-a a Marinei SUA
3.294

5.081
Revoltă la nivel înalt în armata SUA? Comandanții de rang înalt ar putea refuza să execute ordinul lui Donald Trump
5.081

4.962
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
4.962

2.423
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
2.423

2.161
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
2.161

3.102
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
3.102

16.901
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
16.901

239
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
239

1.580
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.580

1.502
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.502
















Comentează