Uniunea Europeană este pregătită să suporte consecinţele economice pentru impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei, care vor putea să apară în primul rând de pe urma unor preţuri mai mari la energie, au declarat vineri o serie de oficiali europeni, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Liderii UE au convenit joi să impună noi sancţiuni care să vizeze sectoarelor finanţe, energie şi transporturi ale economiei Rusiei, precum şi să introducă controale asupra exporturilor ruseşti şi să vizeze şi mai mulţi cetăţeni ruşi din cauza invaziei Ucrainei.
Aceasta înseamnă că ţările care îşi vând produsele în Rusia vor vedea cum veniturile lor vor scădea, în timp ce Rusia, care este principalul furnizor de energie al Europei, ar putea răspunde prin limitarea vânzărilor de gaze naturale, petrol şi cărbune către UE.
"Desigur că vom plăti un preţ economic pentru acest război", a declarat comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni la sosirea sa la reuniunea miniştrilor europeni ai Finanţelor, care începe vineri la Paris. "Vom discuta astăzi cum va afecta acest război previziunile noastre economice. Cred că va avea un impact, dar costurile pentru a reacţiona la această invazie, la această încălcare a dreptului internaţional, sunt costuri pe care trebuie să le suportăm", a spus Gentiloni.
În previziunile publicate la începutul lunii februarie, Comisia Europeană a prognozat că economia zonei euro va înregistra o creştere de 4% în acest an, mai puţin decât avansul de 4,3% prognozat în noiembrie, din cauza înmulţirii infecţiilor cu Covid-19, a blocajelor de aprovizionare şi a inflaţiei record provocată de preţurile mari la energie.
Gentiloni a spus vineri că invadarea Ucrainei de către Rusia a făcut prognoza de creştere de 4% mai incertă. Miniştrii din statele UE vor încerca vineri să evalueze impactul invaziei şi vor analiza cum să limiteze impactul.
"Vom avea o discuţie cu privire la cum ne putem proteja populaţia şi economiile, desigur că există consecinţe în sectorul energetic de exemplu dar suntem pregătiţi", a spus şi ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner.
Omologul său francez, Bruno Le Maire, a spus că sancţiunile europene vor fi dureroase pentru Rusia. "Economia Rusiei va fi cea care va plăti preţul pentru deciziile lui Vladimir Putin, populaţia Rusiei va plăti preţul pentru deciziile lui Vladimir Putin. Oligarhii ruşi vor plăti pentru deciziile lui Vladimir Putin", a spus ministrul francez al Finanţelor.
Conştientă că este foarte dependentă de Rusia pentru aprovizionarea cu gaze naturale, UE a început să elaboreze planuri pentru a reduce această dependenţă. "Propunem achiziţii comune la nivel european de gaze naturale, înfiinţarea unor rezerve strategice de gaze astfel încât să ne reducem dependenţa de livrările ruseşti", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Uniunea Europeană este pregătită să suporte consecinţele economice pentru impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei
București
9°C
Articole Similare

7
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
7

824
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
824

1.275
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.275

98
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
98

1.434
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.434

73
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
73

34
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
34

29
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
29

60
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
60

61
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
61

140
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
140

128
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
128

64
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
64
















Comentează