Uniunea Europeană de Şah (ECU) a anunţat la începutul acestei săptămâni lansarea European Chess Super League, profilată drept o competiţie de elită a cluburilor de şah din Europa. Prima ediţie va avea loc în 2027, iar noua Super Ligă devine a doua mare competiţie continentală sub egida ECU, după prestigioasa Cupa Europeană a Cluburilor, scrie news.ro.
Totodată, va fi prima competiţie de această anvergură finanţată de un partener din România, respectiv Fundaţia Super.
„Promovarea şahului rămâne în centrul misiunii Fundaţiei Super. Dincolo de susţinerea constantă a circuitului Grand Chess Tour şi a altor turnee de elită, suntem mândri să devenim şi parteneri ai Uniunii Europene de Şah prin lansarea European Chess Super League 2027, o competiţie despre care credem că va inspira viitoarele generaţii de jucători din întreaga Europă”, a declarat Augusta Dragic, Preşedinta Fundaţiei Super.
Super Liga de şah va reuni opt cluburi puternice din Europa pentru a concura pentru un fond de premiere de 300.000 de euro, din care 110.000 de euro sunt rezervate clubului campion. Se vor înfrunta primele patru clubluri clasate la consacrata competiţie European Chess Club Cup, alături de clubul cu cel mai mare rating, echipa organizatorului şi două wild card-uri ECU ce vor fi acordate oricărui club european sau mondial.
Fundaţia Super are deja o tradiţie în a susţine solid şahul, după ce din 2019 este sponsor şi organizator al circuitului internaţional Grand Chess Tour, fondat de Garry Kasparov şi desfăşurat anual în ţări precum România, Polonia, Croaţia, SUA şi, de anul trecut, Brazilia. Susţinerea financiară a primei ediţii a Super Ligii europene la şah reprezentă prima implicare a unei entităţi din România într-un proiect de asemenea amploare la nivel continental.
În ultimii şase ani, Fundaţia a susţinut strategic performanţa şi popularizarea şahului în România şi în regiunea Europei Centrale şi de Est. Rezultatele nu au întârziat – spre exemplu, în 2025, clubul SuperChess România a scris istorie la Cupa Europeană a Cluburilor, terminând competiţia de la Rodos (Grecia) cu 7 victorii din 7 meciuri, inclusiv victorie decisivă în ultima rundă, şi aducând pentru prima dată un trofeu continental de acest nivel în palmaresul unui club românesc.
„Super Liga europeană de şah reprezintă un pas îndrăzneţ înainte pentru şahul european. Prin reunirea celor mai bune cluburi şi jucători, stabilim noi standarde de excelenţă şi vizibilitate pentru sportul nostru”, a declarat şi Zurab Azmaiparashvili, preşedintele ECU.
În paralel, ECU caută să-şi consolideze portofoliul competiţional, fiind în discuţii avansate şi cu Federaţia de Şah din Monaco şi sponsori pentru a lansa din 2028 European Women’s Chess Super League, competiţie care va include tot opt cluburi de elită şi va avea un buget minim de 400.000 de euro.
Fondată în 1985, ECU este organismul de conducere pentru şah în Europa, reprezentând 54 de federaţii naţionale şi organizând anual peste 20 de evenimente prestigioase.





























Comentează