Ungaria va renunţa la majoritatea restricţiilor antiepidemice încă în vigoare, inclusiv la cele de circulaţie pe timp de noapte şi la obligativitatea măştii, de îndată ce numărul celor vaccinaţi va ajunge la 5 milioane în acest weekend, a declarat vineri premierul Viktor Orban, transmit Reuters şi MTI, conform AGERPRES.
Până acum, 4.898.866 de locuitori (din cei aproximativ 10 milioane) au primit cel puţin o doză de vaccin şi pragul de 5 milioane 'va fi atins cu siguranţă în acest weekend', a spus Orban, într-o intervenţie la postul public Radio Kossuth.
'Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei', a afirmat el, adăugând că a venit vremea să se spună 'adio măştilor' în locurile publice.
Ungaria este singura ţară din Uniunea Europeană care a aprobat şi utilizat vaccinuri din Rusia şi China în cantităţi mari înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le fi examinat sau autorizat, ceea ce i-a permis să atingă una din cele mai mari rate de vaccinare din UE.
Majoritatea activităţilor industriei de servicii - hoteluri, restaurante, teatre, cinematografe, săli de fitness, de sport - au fost reluate deja.
După atingerea pragului de 5 milioane de vaccinaţi, se va renunţa la restricţiile de circulaţie pe timp de noapte şi la programul restrâns al restaurantelor şi magazinelor.
La evenimente private şi de familie vor putea fi prezente până la 50 de persoane, la nunţi, maximum 200, iar la celelalte evenimente în aer liber, până la 500.
La cele organizate în spaţii închise vor avea însă acces doar persoanele care au certificat de vaccinare, a mai precizat Orban.
Economia a avut o scădere de 5% anul trecut, iar Orban, pe care îl aşteaptă alegeri legislative în 2022, a spus că PIB-ul de anul acesta ar putea chiar să depăşească prognoza de 4,3% a guvernului.
El a reiterat că executivul a decis să prelungească până la sfârşitul lui august moratoriul asupra plăţii creditelor bancare - decis în contextul pandemiei -, spre a permite băncilor şi guvernului să continue discuţiile şi să pregătească noile planuri. Persoanele cu venituri mici vor trebuie sprijinite în continuare, a mai spus Orban, fără alte detalii.
Vineri, portalul guvernamental koronavirus.gov.hu a informat că, în ultimele 24 de ore, 47 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, majoritatea vârstnici cu comorbidităţi, au decedat, şi au fost confirmate 657 de cazuri noi de contaminare.
Ungaria spune 'adio măștilor'. Viktor Orban: 'Am învins al treilea val al pandemiei'
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

5
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
5

27
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
31

2.913
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
2.913

62
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
62

82
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
82

60
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
60

53
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
53

2.873
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.873

3.394
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.394

3.785
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.785

3.167
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.167

2.718
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.718
















Comentează