Preşedintele partidului de dreapta francez Republicanii (Les Républicains, LR), Laurent Wauquiez, şi-a anunţat duminică demisia, la o săptămână după ce, la recentele alegeri pentru Parlamentul European, formaţiunea sa a înregistrat, cu doar 8,45% din voturi, cel mai slab scor electoral din istoria sa, relatează AFP potrivit Agerpres.
'Victoriile sunt colective, înfrângerile sunt solitare. Trebuie să-mi asum responsabilităţile (...) Mă retrag din funcţia de preşedinte al Republicanilor', a declarat Wauquiez, supus, în ultima săptămână, presiunilor mai multor personalităţi de dreapta pentru a renunţa la şefia partidului.
'Trebuie ca dreapta să se reconstruiască' şi 'nu vreau să fiu un obstacol', a explicat el, la postul de televiziune TF1.
Partidul LR, moştenitorul direct al UMP - creat în 2002 de tabăra preşedintelui francez de atunci, Jacques Chirac, şi care l-a purtat până la Palatul Elysee pe Nicolas Sarkozy în 2012 - traversează o criză fără precedent după alegerile prezidenţiale din 2017. Candidatul său François Fillon, fost prim-ministru, inculpat în aprilie 2017, s-a plasat pe locul al treilea în primul tur de scrutin, un scor care a echivalat cu un seism pentru principalul partid de dreapta al Franţei.
Laurent Wauquiez, în vârstă de 44 de ani, fost ministru în mandatul lui Sarkozy, a fost ales la conducerea LR cu o majoritate confortabilă, de circa 75% din voturi, în decembrie 2017.
Ulterior însă, el a fost supus unor critici numeroase pentru linia sa de dreapta şi pentru luarea deciziilor fără consultarea altor membri din conducere.
În pofida scepticismului general, Wauquiez l-a desemnat în fruntea listei LR pentru europarlamentare pe François-Xavier Bellamy, un profesor de filosofie în vârstă de 33 de ani, însă numeroşi alegători de dreapta au ales să voteze pentru formaţiunea La République en marche (LREM) a preşedintelui Emmanuel Macron.
După alegeri, mai mulţi lideri ai LR au cerut, mai mult sau mai puţin public, demisia lui Wauquiez, iar preşedintele Senatului, Gérard Larcher, a iniţiat un 'demers' pentru construirea 'unui proiect care să adune dreapta şi centrul'.
Conform statutului partidului, după demisia lui Wauquiez, conducerea va fi asigurată interimar de vicepreşedintele delegat, Jean Leonetti
Unda de șoc a europarlamentarolr în Franța - Preşedintele partidului de dreapta Republicanii, Laurent Wauquiez, şi-a anunţat demisia
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

238
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
238

410
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
410

502
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
502

26
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
26

2.194
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
2.194

2.340
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.340

105
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
105

1.513
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.513

105
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
105

3.910
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
3.910

63
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
63

3.549
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
3.549

4.127
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
4.127
















Comentează