Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti organizează, de joi până sâmbătă, cea de-a XXVI-a ediţie a evenimentului "Uşi deschise", în cele două sedii din Strada Matei Voievod numărul 75 - 77 şi Strada Tudor Arghezi numărul 3b.
Evenimentul va avea loc sub conceptul "We create - We educate".
"Trăim într-o lume tot mai frământată, social şi economic. În acest context, credem că educaţia artistică şi implicit arta constituie mai mult ca oricând un teritoriu sigur, ce are capacitatea şi forţa de a ne menţine umanitatea şi creativitatea în libertate. La UNATC, educaţia şi procesul artistic au loc în echipă şi suntem convinşi că numai împreună suntem mai puternici, mai creativi şi mai inspiraţi şi ne putem îndeplini fiecare destinele artistice individuale", transmite UNATC, într-un comunicat.
Cei care îşi doresc o carieră artistică în domeniul teatral, cinematografic sau media vor putea participa la ateliere dedicate, cursuri demonstrative, situaţii de examene, spectacole de teatru, expoziţii, instalaţii şi vernisaje, proiecţii de filme, sesiuni de întrebări şi răspunsuri, tururi ghidate.
UNATC invită într-un univers artistic aparte pe viitori săi studenţi şi pe oricine este interesat de Teatru, Film, Cercetare artistică, Actorie, Regie de Film şi Teatru, Pedagogie, Păpuşi şi Marionete, Coregrafie, Scenografie, Teatrologie, Imagine de Film, Fotografie, Multimedia, Sunet, Montaj de Film, Scenaristică, Film documentar, Comunicare audiovizuală, Animaţie, Game Design, experienţe şi tehnologii VR.
Participarea este gratuită.




























Comentează