Un vulcan de pe insula Sumatra din Indonezia a erupt luni, expulzând vapori fierbinţi la peste patru kilometri pe versant, a anunţat un oficial citat de DPA, scrie agerpres.ro.
Vulcanul Muntele Sinabung a trimis de asemenea un nor gros de cenuşă la cinci kilometri în atmosferă, a precizat Sutopo Nugroho, purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea situaţiilor de dezastru.
Nu au fost înregistrare victime, a adăugat acesta.
Vulcanul cu o înălţime de 2.460 de metri a erupt cu intermitenţe începând de la sfârşitul anului 2013, provocând strămutarea a mii de persoane.
Starea de alertă pentru vulcanul Sinabung a fost menţinută la cel mai înalt nivel începând cu iunie 2015.
La începutul lunii ianuarie, Muntele Sinabung a aruncat cenuşă vulcanică la peste un kilometru. Erupţia a fost însoţită de mişcări telurice cu o durată de 290 de secunde.
În luna decembrie, Sinabung a aruncat vapori fierbinţi la peste patru kilometri pe versant, în timp ce un nor de cenuşă închisă la culoare s-a ridicat din craterul vulcanului. Nicio persoană nu a fost rănită de valul de roci şi gaze cunoscut sub denumirea de flux piroclastic.
Vulcanul Muntele Agung situat pe insula turistică Bali este, de asemenea, activ de câteva luni, însă în cazul său zona de excludere a fost redusă de la zece kilometri, în noiembrie, la patru kilometri la începutul acestei luni, după o perioadă de repaus.
Indonezia se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cunoscută pentru seismele şi erupţiile sale vulcanice, iar pe teritoriul său se află 130 de vulcani activi.
La începutul anului 2014, 16 persoane şi-au pierdut viaţa în timpul unei intense perioade de erupţii.
Un vulcan de pe insula Sumatra din Indonezia a erupt din nou
București
13°C
Articole Similare

224
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
224

11
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
11

71
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
71

3.006
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.006

22
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
22

7.238
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.238

178
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
178

5.626
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.626

113
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
113

3.559
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.559

73
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
73

136
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
136

10.575
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.575
















Comentează