Diplomatul nominalizat pentru funcţia de adjunct al secretarului de stat pentru Asia de Est, a promis marţi că preşedintele Joe Biden va continua să-şi consolideze relaţiile cu Taiwanul, fără a susţine însă clar ideea unei revizuiri a delicatelor acorduri delicate cu China în această privinţă, notează AFP preluat de agerpres.
Daniel Kritenbrink, diplomat de carieră, a afirmat în cursul audierii sale în Senat că relaţia Statelor Unite cu Taiwanul este "mai puternică decât a fost vreodată" din 1979, dată la care Washingtonul a recunoscut Beijingul ca singurul reprezentant oficial al Chinei.
"Ne revine, de asemenea, obligaţia de a dezvolta în continuare relaţiile noastre puternice cu Taiwanul în toate sectoarele", a declarat Daniel Kritenbrink, întrebat de senatorii care preconizează un sprijin sporit al Statelor Unite pentru insulă.
China consideră Taiwanul una dintre provinciile sale şi şi-a sporit presiunea, mai ales prin trimiterea a 28 de avioane militare chineze în zona sa de apărare antiaeriană marţi, la câteva luni după ce a restricţionat libertăţilor civile la Hong Kong.
Tensiunile i-au determinat pe unii analişti şi responsabili politici americani să îndemne Washingtonul să renunţe la politica sa de "ambiguitate strategică" - abţinându-se de la a spune clar ce circumstanţe l-ar determina să intervină militar - pentru a promite în mod explicit că va apăra insula.
Când a fost întrebat de senatori dacă este în favoarea unei schimbări, Daniel Kritenbrink a răspuns că actuala politică americană, inclusiv acordul de recunoaştere doar a Beijingului, "a asigurat stabilitatea între cele două maluri ale strâmtorii şi securitatea Taiwanului timp de mai multe decenii".
"Pe măsură ce creşte ameninţarea din partea Republicii Populare Chineze" şi "creşte comportamentul agresiv şi intimidant faţă de Taiwan, cred că răspunsul nostru trebuie să fie şi el calibrat", a declarat el, spunând că este convins "actualul cadru ne oferă toate instrumentele pentru a face acest lucru".
Joe Biden, pe urmele administraţiei Trump, a insistat mai ales pe includerea Taiwanului în organizaţiile internaţionale.
Joi, reprezentanta americană pentru comerţ, Katherine Tai, s-a întâlnit cu un ministru taiwanez pentru a discuta aprofundarea relaţiilor comerciale.
Daniel Kritenbrink, pe atunci ambasador în Vietnam, a inflamat internetul în februarie postând un videoclip cu el pentru a sărbători pe ritm de rap Anul Nou Lunar.
Un viitor înalt diplomat american pentru Asia promite strângerea legăturilor cu Taiwanul
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

298
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
298

715
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
715

1.856
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
1.856

78
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
78

7.395
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
7.395

3.865
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
3.865

908
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
908

1.440
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.440

8.592
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
8.592

73
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
73

107
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
107

53
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
53

3.119
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
3.119
















Comentează