Un tigru supranumit "mâncătorul de oameni din Champaran", care a omorât cel puţin nouă persoane, a fost ucis de poliţia indiană în urma unei operaţiuni la care au participat 200 de persoane, au anunţat duminică autorităţile, notează Agerpres.
Felina mare i-a terorizat pe locuitorii din zona rezervaţiei de tigri Valmiki din Champaran, în estul Indiei, ucigând cel puţin şase persoane în ultima lună, printre acestea numărându-se o femeie şi fiul ei de opt ani, sâmbătă.
Chiar înainte de aceste ultime două decese, autorităţile au declarat tigrul - un mascul cu vârsta de trei sau patru ani - drept un "mâncător de oameni", ceea ce însemna că putea fi ucis.
Tentativele anterioare de neutralizare a animalului au eşuat.
"Două echipe au intrat în pădure cu doi elefanţi, sâmbătă după-amiază, iar o a treia a aşteptat unde credeam că va ieşi tigrul şi am tras (...) omorându-l acolo", a declarat pentru AFP şeful poliţiei locale, Kiran Kumar.
În timp ce sătenii băteau în recipiente de tablă, o echipă alcătuită din opt lunetişti şi aproximativ 200 de membri ai departamentului forestier a avut nevoie de aproape şase ore pentru a finaliza operaţiunea, a precizat Kumar.
Activiştii de mediu dau vina pe expansiunea rapidă a aşezărilor umane în zona pădurilor şi a principalelor rute ale animalelor sălbatice - cum ar fi elefanţii şi tigrii - pentru ciocnirile din ce în ce mai frecvente dintre oameni şi animale, în unele regiuni ale Indiei.
Aproape 225 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma atacurilor tigrilor între 2014 şi 2019 în India, potrivit datelor guvernamentale.
Peste 200 de tigri au fost ucişi de braconieri sau prin electrocutare între 2012 şi 2018, relevă aceste statistici.
India găzduieşte aproximativ 70% din populaţia de tigrii a lumii, 2.967 de tigri trăind în această ţară în 2018.
Un tigru 'mâncător de oameni' a fost ucis ucis în India
București
9°C
Articole Similare

289
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
289

558
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
558

1.220
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.220

359
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
359

1.126
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.126

1.241
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.241

1.369
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.369

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.042
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.042

443
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
443

1.002
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.002

2.209
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.209

2.687
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.687
















Comentează