Telescopul spaţial TESS, aparţinând NASA, a observat obiectul interstelar 3I/ATLAS cu două luni înainte de descoperirea sa oficială, datele obţinute încă de la începutul lunii mai rămânând în arhiva de date a telescopului fără ca cineva să le observe, transmite sâmbătă Live Science, potrivit Agerpres.
Telescopul spaţial TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) nu este conceput pentru a găsi vizitatorii din afara Sistemului Solar ci pentru a urmări stelele în căutarea unor eventuale exoplanete. Însă, întâmplător, TESS era orientat spre regiunea cerească prin care a trecut obiectul interstelar 3I/ATLAS în prima parte a anului.
Cercetătorii Adina Feinstein şi Darryl Seligman de la Universitatea Statului Michigan şi respectiv John Noonan de la Universitatea Auburn au dorit să afle dacă pot identifica date despre acest obiect în înregistrările realizate de TESS şi au descoperit că cele mai vechi date legate de 3I/ATLAS datează din 7 mai şi au fost obţinute în două perioade observaţionale separate.
TESS înregistrează o imagine la fiecare 200 de secunde, iar obiectul 3I/ATLAS se deplasează cu o viteză relativă mult mai mare faţă de stelele îndepărtate pe care TESS este conceput să le observe. Cercetătorii au preconizat unde ar fi trebuit să se afle obiectul interstelar în fiecare imagine obţinută de TESS şi au suprapus aceste imagini pentru a obţine un semnal mai clar al obiectului care este prea mic pentru a fi identificat într-o singură fotografie.
Observaţiile obiectului 3I/ATLAS au început de la distanţa de 6,35 UA (unităţi astronomice) şi au ajuns până la 5,47 UA până la sfârşitul celei de-a doua ferestre de observaţii, la 2 iunie.
Au existat deja numeroase speculaţii despre ce ar putea cauza unele dintre cele mai interesante caracteristici ale obiectului 3I/ATLAS, de la erori în colectarea datelor până la faptul că obiectul în sine este o tehnologie extraterestră. Cu toate acestea, autorii au o explicaţie mult mai banală pentru aceste date - obiectul probabil degaza materiale "hipervolatile" precum dioxidul de carbon şi monoxidul de carbon. Acestea au un punct de sublimare mult mai ridicat decât gheaţa de apă şi pot provoca o creştere semnificativă a luminozităţii, dar majoritatea cometelor din propriul nostru sistem solar nu au materiale hipervolatile rămase, deci nu prezintă aceeaşi creştere dramatică a luminozităţii la distanţe atât de mari faţă de Soare. Pentru cercetători, acesta este un alt indiciu care arată că în alte sisteme stelare cometele pot avea o compoziţie foarte diferită de cele din Sistemul Solar.
În efortul de a găsi şi mai multe diferenţe, cercetătorii au încercat, de asemenea, să analizeze perioada de rotaţie a nucleului obiectului 3I/ATLAS, dar nu au identificat un semnal suficient de clar pentru a stabili dacă nucleul se mişca sau nu. Cel mai probabil, acest lucru a fost cauzat de o comă (învelişul nucleului cometei n.r.) care ascunde orice caracteristici vizibile, îngreunând detectarea de către TESS a oricăror modificări ale luminozităţii cauzate de eventuala sa rotaţie.A
Un telescop al NASA a observat cometa interstelară 3I/ATLAS cu 2 luni înainte de descoperirea oficială
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

2
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
2

10
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
10

12
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
12

7
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
7

31
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru una dintre cele mai căutate destinații. Taxele s-au dublat
31

25
'Coiful unguresc' a fost vândut vândut în Licitația de Artă Istorică pentru 115.000 de euro
25

19
Cu un pas mai aproape de Lună. Primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii este programat
19

45
Calculatoarele cuantice depășesc așteptările: Un sistem cu 26.000 de qubiți ar putea sparge criptarea RSA în doar câteva luni
45

13
Practica tradițional românească 'Găteala tivurilor', în curs de înscriere la UNESCO
13

16
Părinții și experții cer YouTube să reglementeze conținutul generat de inteligența artificială pentru a proteja copiii
16

31
Preşedintele CNA: „Am cerut bani şi i-am şi primit pentru campanii de combatere a dezinformării. Softul pe care îl vom avea va avea capacitatea de a ne indica o campanie de dezinformare”
31

24
În mesajul său pastoral, mitropolitul Andrei Andreicuț avertizează familia asupra pericolului reprezentat de telefon sau computer pentru copil: „Îi pot deruta!”
24

152
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
152
















Comentează