Un tânăr pakistanez a fost descoperit, miercuri dimineaţă, ascuns într-un tren internaţional, la Punctul de Trecere a Frontierei Episcopia-Bihor, a anunţat, într-un comunicat, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea potrivit Agerpres
Poliţiştii de frontieră din Episcopia-Bihor l-au depistat în trenul internaţional care circulă pe relaţia Braşov - Budapesta, în jurul orei 5,30, cu ocazia efectuării formalităţilor de ieşire din ţară.
Bărbatul era ascuns în toaleta unui vagon şi nu a putut prezenta un document de călătorie în baza căruia să efectueze formalităţile de frontieră, motiv pentru care a fost coborât din tren şi condus la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că bărbatul este un cetăţean pakistanez, în vârstă de 26 de ani, solicitant de azil în ţara noastră, el declarând că intenţiona să treacă ilegal frontiera în Ungaria, având ca destinaţie finală un stat din vestul Europei.
"În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun", se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, comisarul-şef de poliţie Laura Bondar.
Un tânăr pakistanez a fost descoperit ascuns într-un tren internaţionaL la PTF Episcopia-Bihor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
0

103
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
103

505
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
505

1.830
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.830

9.978
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.978

2.303
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.303

1.468
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.468

1.667
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.667

3.778
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.778

2.678
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.678

5.040
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.040

111
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
111

2.570
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.570
















Comentează